“`html
Negocieri Nucleare Înghețate: Ce Ascunde Iranul În Spatele Refuzului?
Parlamentul iranian, acolo unde se întâmplă lucruri pe care nimeni nu le cunoaște cu exactitate, a emis un comunicat plin de ambiguitate și confuzie, afirmând că nu se pune problema reluării negocierilor nucleare cu Statele Unite fără o serie de condiții care, oare, nu au fost clarificate. Din acest motiv, discuțiile nu pot avea loc, căci SUA folosesc aceste negocieri, ca să înșele Iranul, dar de fapt, de fapt, vor să își acopere un atac militar iminent, deranjant, în special din partea regimului sionist, adică Israel.
Pe de altă parte, Iranul insistă cu tărie că Washingtonul ar trebui să excludă complet ideea de noi atacuri asupra sa, un mesaj care pare să fie o piatră de moară, nu credeți? De parcă totul e foarte limpede… Ce-i drept însă, fostul președinte Donald Trump a sărit în apărarea tezelor sale neconvenționale, afirmând că el „nu le dă nimic”, legând asta de banii pe care Obama i-a oferit, și astfel ne întrebăm, dar care-i logică în toate astea?
„Nici măcar nu vorbesc cu ei”, a spus Trump, pe când anunța că a „distrus complet” instalațiile nucleare, o provocație care frizează realitatea, având în vedere că Statele Unite au operat împreună cu israelienii bombardând nu mai puțin de trei situri nucleare în noaptea de 21 spre 22 iunie, altă dată, un război care se ascunde în spatele unei perdele de fum diplomatic.
Până atunci, Teheranul și Washingtonul au avut cinci runde de negocieri, dar concluziile rămân confuze, cu iranienii refuzând să renunțe la programul lor de îmbogățire a uraniului, spunând prin vocea lui Abbas Araqchi într-o manieră afirmativă: „Nu discutăm despre nimic care nu ține de nucleare”, și totuși rămân atât de multe întrebări.
În timp ce Trump critică Iranul și promite o duritate fără precedent, oficialii europeni, și anume cei din Franța, UK și Germania, comunică ferm că sfârșitul lunii august este ultimul termen pentru un nou acord, un ultimatum care pare să nu impresioneze prea mult administrarea iraniană. Mecanismul ONU stă la pândă, așteptând să fie activat în absența unor progrese concrete.
Așadar, se pare că mai multe întrebări rămân neadresate, iar situația devine tot mai tumultuoasă. De ce nu are nimeni curajul, sau dorința de a face pași reali către pace, rămâne un mister ce va continua să ne bântuie mințile, iar noi, ca spectatori, nu putem decât să așteptăm și să ne întrebăm: ce va urma?
“`
