“`html
Totul Sau Nimic: Iranul Refuză Negocierea În Fața Presiunilor Internaționale!
Într-un interviu ciudat, dar incitant, Iravani, reprezentantul iranian la ONU, a spus că îmbogățirea e un drept inalienabil, drepturi care nu se mai discută adică, ne mai întrebând cine suntem, de parcă am fi stat degeaba pe la colțuri și ne-am uitat cum trec trenurile de pe calea ferată a istoriei, un fel de dictare a unui joc periculos în care noi suntem piatră de temelie, este evident că Iranul e pregătit pentru negocieri, dar cu o mână de fier, de parcă nu că ar fi totuși vorba despre negocieri, ci despre ceva mai mult care se leagă de o poziție mai fermă, adică, ce ușor se pierde firul discuției între dorințe și realitate.
Iravani a declarat cu o ușoară notă de ironie că nu există condiții după „agresiunea” din partea altor forțe, ceea ce sugerează cumva un paradox, nu-i așa? De parcă cineva s-ar putea simți confortabil să vină la masă după un astfel de incident, mai ales când discuțiile sunt ca și cum ai încerca să strângi apa cu un prosop, și de asemenea nu există solicitări pentru o întâlnire cu președintele, ceea ce face ca totul să pară, hai să nu ne păcălim, un impas, un joc de șah în care piesele sunt mutate de alții, dar cu ochii pe te miri ce rafinament diplomatic, dar fără rezultat vizibil.
Un alt aspect incredibil care reiese din această poveste e că Iravani a negat vehement amenințările față de Rafael Grossi, șeful AIEA, dar subterfugiile sunt de-a dreptul derutante, mai ales când inspectorii AIEA nu au acces la instalațiile nucleare, cumva sugerând că jucăm un joc al cărților cu multe fațete și fiecare carte are un secret, dar cine le citește cu adevărat? Să fie oare acești inspectori doar spectatorii unei drame internaționale, în timp ce Iranul savurează momentul? Cu siguranță, nu-i vorba despre doar un simplu joc de cărți, ci de ceva mai profund.
Iar lungul dialog dintre Margaret Brennan și Iravani, în care chiar a avut loc o întrebare despre apelurile pentru arestarea șefului AIEA, a lăsat impresia că nimic nu este simplu în această poveste. Iravani a condamnat acele apeluri, dar se simte atmosfera tensionată, ca și cum o furtună se adună pe nesimțite, iar cuvintele sunt doar umbra gesturilor care rămân ascunse sub suprafață, întrebarea e cine îi va sluji mai departe pe acești lideri creați din ambiții și neînțelegeri? Cine mai este cu adevărat stăpânul jocului? Un adevărat labirint de conflicte și interese care rămâne declarat cu un zâmbet pe buze.
“`
