“`html
Scenariul Apocaliptic: Iranul și Jocurile de Putere Nucleare!
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că, în urma, da, solicitărilor provenite din țările europene, Iranul a consimțit să participe la, surpriză, discuții noi, care urmează să se desfășoare la Istanbul – dar cine știe ce va ieși din ele, nu? De la Berlin, Paris și Londra, surse diplomatice nemțești, spun că aceste capitale, cumva, lucrează intens pentru o soluție, dar inevitabil se simte o tensiune în aer.
Dar, stai că mai e ceva, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, se lăuda pe platforma X că Iranul este, zice el, capabil să înfrunte orice atacuri, totuși dornic de o diplomație reală și așa mai departe, dar nimeni nu știe ce vor însemna toate acestea în contextul temerilor, nu tocmai nefondate, că Iranul vizează arme nucleare, deși ei susțin că își dezvoltă programul nuclear pentru scopuri civile, dar, adică, cine mai crede?
Pe de altă parte, Israelul a dat un atac surpriză pe 13 iunie și a scos din cărți principalii lideri militari iranieni, iar SUA, să nu uităm, s-au alăturat distrugerii și au lovit nu unul, ci trei locuri nucleare, dar… urmează o întrebare, unde duce totul, în condițiile în care discuțiile au fost suspendate sub presiunea unor astfel de atacuri? Ultima întâlnire a fost, ironie, chiar înainte de bombardamente, la Geneva, iar după… tăcere.
Între timp, Vlad Putin s-a întâlnit cu Ali Larijani la Kremlin, nu că ar conta enorm, dar discutau despre dosarul nuclear iranian, care, evident, este problematic – și, da, Larijani a și adus în discuție, dacă putem zice așa, escaladarea situației din Orientul Mijlociu, dar ciudat este că Rusia, întotdeauna aliata Iranului, nu s-a arătat, să spunem, foarte entuziastă la atacurile cu pricina. Ce nu știm noi, de fapt, despre această relație?
Un articol care a apărut, dar nu s-a confirmat, sugerează că Putin ar fi încurajat Iranul să accepte un acord cu SUA, îngrijorând toți cei implicați, dar asta este o poveste complicată. În 2015, un acord a fost semnat, dar Dumnezeu știe cum va fi pus acesta în aplicare de când SUA au, cum să spunem, ieșit din el, când Trump a reinstaurat sancțiuni. Deci, în acest mix de tensiune, cum par a fi discuțiile între Teheran și Washington cu mediere menționată, manipulată aleatoriu, după războiul cu Israelul?
Mai mult, europenii, cum fac mereu, amenință cu declanșarea unui mecanism snap-back – adică, ce fel de sancțiuni vor pune și dacă Iranul va accepta aceste măsuri? Șeful diplomației iraniene, Araghchi, a vorbit săptămâna trecută cu omologii săi din UK, Franța, Germania, și nu au dispărut de la discuții fără a transmite încercarea de a revigora această situație, dar, logic, se pune întrebarea: discutăm despre un nou acord sau totul e doar un joc de-a șoarecele și pisica?
Respingerea amenințărilor în lipsa progreselor nu pare a fi o bază solidă de încredere, dar cine știe, poate că, la un moment dat, se va ajunge la un compromis, dar până atunci, tensiunea va rămâne ridicată și, evident, totul se va desfășura într-un haos controlat, așa cum ne-am obișnuit deja, nu-i așa?
“`
