“`html
Întuneric și Sclipiri de Soare: Irak în Fruntea Revoluției Energetice, Dar Cu Mari Semne de Întrebare
Așadar, iată-ne în mijlocul unei inițiative guvernamentale destul de haotice, dar cu valențe de viitor, pe care, să zic așa, poate nu toată lumea o înțelege, adică, Irakul, în ciuda bogăției sale în petrol, vrea să se apuce de energia regenerabilă, deși are nevoie ca de aer de ea tocmai acum când crizele de electricitate fac ravagii, iar centrala solară din Karbala, oh, ce idee strălucită, e prima care promite ceva mai mult decât vorbe.
Safaa Hussein, un tip important, director, cum ar veni, ne spune că proiectul acesta are o capacitate care te pune pe gânduri; arată ca un oraș negru pe fundalul nisipurilor fiindcă, vezi Doamne, vrea să alimenteze rețeaua națională cu energie electrică, sau, cel puțin, așa ar trebui, să reducă consumul de combustibil și să combată emisiile. Nasser Karim al-Sudani ne intră în suflet cu cifre, 300 de megawați, 225, 1000 chiar, oh, wow, dar sunt doar numere în vânt dacă nimeni nu se ocupă cu adevărat de implementare.
Și, pe bună dreptate, proiectele acestea gigantice de energie solară, care se vor extinde undeva la 12.500 megawați, sunt parte dintr-un plan ambițios, despre care, haideți să fim serioși, totul sună un pic desuet și, mă rog, extrem de optimist, da, dar de ce nu? Căci prea multe speranțe sunt îngropate sub greutatea penuriei de electricitate care deranjează aproape zilnic viața irakienilor, iar ei trebuie să se descurce cumva, fie cu generatoare diesel, fie cu căldura insuportabilă din vară, unde termometrele urcă peste 50 de grade Celsius ca un spectacol grotesc.
Deci, să vedem, Irakul produce între 27.000 și 28.000 de megawați de electricitate, iar consumul oscilează fantastic între 50.000 și 55.000 de megawați, iar gazul importat din Iran, care e o problemă în plus cu sancțiunile SUA, face desigur parte din peisajul ăsta sumbru, unde dependența de energia din Iran este, hai să-i spunem, o călătorie cu multe capcane, ca un joc de noroc. Așa că Americanii au pus capăt unor derogări, dar, of, au lăsat căile deschise pentru gazul lor.
Ah, dar cine știe? Poate că această inițiativă, deși înecată în întrebări și incertitudini, poate să ofere un suflu nou, dar e totuși o aberație dacă ne gândim la ce se petrece sub soarele arzător al Irakului.
“`
