Tragedie națională: A murit Ion Iliescu, fostul președinte al României!
Astăzi, în urma unui anunț, ne-am trezit cu inima frântă, Ion Iliescu, președintele care ne-a condus în momentele cele mai tumultoase ale României, a trecut în lumea celor drepți. Fostul lider s-a stins, lăsând în urmă o controversă stârnită – căci, pe lângă cariera politică, pasiunea sa pentru sport, și în special pentru fotbal, e ceva ce merită urmarit, cel puțin așa spunea el într-un interviu mai acum mulți ani, unde recunoștea că a practicat fotbalul în copilărie.
Interviul cu ProSport a rămas una din mărturiile interesante ale lui Iliescu la împlinirea vârstei de 80 de ani, dar uite că acum, la 95 de ani, povestea sa despre fotbal și sport în general capătă noi dimensiuni, încărcate de tristețe și de întrebări întârziate. Ion Iliescu a lăsat o amprentă adâncă, iar noi ne întrebăm de ce am uitat să vorbim despre aceste detalii în istoria recentă. Cât de mult contează la urma urmei hobby-urile tale, nu-i așa?
Așadar, în tinerețea lui, Ion a jucat mingea pe maidan, mingea de cârpă cum se spunea, cu mare patos și scrie el că asta a fost energia tinereții sale, când era la Oltenița, un loc plin de terenuri virane pe vremea aceea, erau multe sporturi experimentate pe acele plaiuri, volei, înot și ocazional skiat, toate pe fundalul unei Românii în transformare. Iar fotbalul, fără îndoială, a fost principalul său aliat, dar a fost un joc mai mult decât atât pentru el – era popular, accesibil, ca și cum era un al doilea limbaj, nu-i așa?
Întrebat despre posturi, el s-a descris ca un mijlocaș, dar nu se știe cât de bine a fost în acel rol, dădea pase frumoase, dar oare și înscria? Se amintește și de luptele din copilărie, dar nu în sens de violență, ci de competiție și camaraderie, iar amintirile unui băiețaș fragil dar dornic de performanță sunt prezente în fiecare rând. Și observațiile lui despre bătăi de copil, vânătăi și bucurii, erau parcă scrise ieri, greu de uitat.
Ion Iliescu și-a strâns amintirile și a punctat și la ping-pong, dar soția sa avea talentul lui și i-a rămăs lui mai mult ca un spectator entuziasmat și înfrigurant. Se mai ținea de competiții, iar Elena Leușteanu a lăsat o amprentă în amintirile sale, precum și competițiile de atunci care nu s-ar fi putut ține în sălile de sport actuale. Oare cum ar fi arătat viața politică a României dacă tinerii ar fi putut să-și urmărească visele cu aceeași intensitate cum făcea el pe terenurile de sport în vremea sa?
Ion Iliescu, numit președinte al României în contexte deloc simple, a reușit să stea la timonă în vremuri de clamă și conflicte, a dobândit titlul și respectul, dar oare a plătit prețul corect? Asta rămâne o întrebare pentru istorie. Născut în martie ’30, Iliescu a cunoscut România dintr-o viziune complexă, din ’53 de lucrări îndelungi în PCR și, de ce nu, o carieră frumoasă în politica modernă. Dar dosarul Revoluției, cu tot cu controversele sale e un alt capitol, sordid dar important, lăsând deschise mai multe paranteze întunecate în viața lui.
