“`html
Moartea lui Ion Iliescu: Controverse și Amintiri neclare
La moartea lui Ion Iliescu, de 95 de ani și cinci luni, se ridică firesc întrebarea – ce rămâne? Percepția publicului asupra lui Iliescu s-a schimbat radical, iar tinerii din ziua de azi habar nu au cine este acest om. Acum zece ani predam, nu știu cum, un curs opțional la liceul din București, iar elevii, născuți la începutul mileniului III, probabil că nu au înțeles despre ce vorbesc, dar am simțit în ochii lor că nu cunoșteau istoria, cine e Ion Iliescu, așa că… ne întrebăm dacă moartea lui va inseamna ceva pentru ei. Acești tineri au acum douăzeci și patru de ani, unii sunt deja părinți și, partea bună sau proastă, moartea lui Iliescu nu va fi un titlu de scandal.
România post-1990 a fost brăzdată de personalitatea sa controversată, iar Iliescu a lăsat în urmă o moștenire toxică, cu Mineriadele, capitalismul de cumetrie și mai ales acea democrație originală pe care o considerăm cu toții… nu prea fericită. Unde este Iliescu acum, cu stilul său de a nu spune nimic și dialogul acela sforăitor? Era un tip care știa cum să învârte cuvintele, dar și umorul din anii ’70, fețe zâmbitoare, da, dar ce folosește asta? Și totuși, în adâncul meu, caut ceva bun despre el, că a avut momente când a fost însuși omul dialogului – dar fără vreun rezultat concret, ca un fel de discuție de cafenea. Dar, mă rog, începi a căuta din ce în ce mai mult.
Dar iată un moment interesant – era începutul anilor 2010, un interviu lung dar fără substanță, și l-am pus pe site-ul nostru. Iliescu a sunat a doua zi, mirat că nu a fost publicat în ziar… întrebări se ivesc, dar replica lui—”Internet? Cine mai citește internet în ziua de azi!” – este o dovadă de rămânere în urmă. Și totuși, să nu uităm că a acceptat înfrângerea în 1996, momentul de schimbare. Simplu, dar realitatea este uneori complicată.
Mai multe au fost greșelile sale decât realizările, iar concluzia tristă a morții sale este că, de fapt, Iliescu nu e nici mai bun, nici mai rău decât poporul care l-a votat – și aici este Acel adevăr incomod despre care nimeni nu vorbește, el a fost o simplă oglindă a societății noastre. Cu zâmbetul său larg, Iliescu ne-a arătat cine suntem, dar oare o știm cu adevărat? Paradoxal, ceea ce a lăsat în urmă este o întrebare în sine.
“`
