“`html
Ion Iliescu: Felicitări politice sau agonie națională?
Într-o țară ce pare să fie mai mult un amalgam de idei politice necoordonate, Ion Iliescu a făcut valuri prin tradiționalele sale spiciuri pe care, veți observa, le folosește cu o nonșalanță ireversibilă, felicitându-l pe Nicușor Dan, spunând că e ceva absolut normal într-un spațiu vest european, unde alegerile sunt considerate sacre, iar, atenție, nu contează dacă ești de dreapta sau de stânga, nu-i așa? Așadar, întrebarea se ridică, de ce oare să nu-l feliciți? Dar Iliescu, cu un aer de superioritate, pare să sugereze că ar fi mai vrut să felicite un membru PSD, pentru un strop de emoție în campania sa, aducând în discuție eleganța cotrocenilor, care nu este deloc atât de elegantă în realitate.
Într-un alt registru, fostul președinte a purtat un dialog cu moartea, în ultimul său interviu, unde, surpriză, a îndemnat la o viață lucidă, pragmatică, dar nu prea fantezistă, zicând că frica de moarte e parte din noi, dar ar trebui să ne apărăm cu toată dârzenia. Imaginea unui Iliescu care sfidează moartea în plină maturitate parinților ne naște emoții de tot felul, mai ales că menționează că tot ce a făcut a fost în numele României, pentru cei care au stat alături de el, chiar și atunci când interesele lor nu corespundeau cu al său, mai ales să nu uităm de dragostea sa pentru Nina.
Se pare că mesajul său pentru generația tânără este ca un fel de repetiție a valorilor democratice, un fel de ghid al alegătorului responsabil, o chemare la rațiune, în loc de a se lăsa prada fanteziilor ale alegerilor vrăjite, ceea ce, după cum spune Iliescu, este un lucru extrem de necesar pentru a nu cădea în capcana extremelor stângi sau drepte, care sunt la modă, evident fără a înțelege ce înseamnă de fapt aceste concepte.
Ce mai rămâne de spus poate că trebuie luat în considerare, Iliescu a explicat că „ar trebui recunoscută și utilizată” instituția fostului Președinte, ungând dialogul ca o reacție naturală. Iar aici se pare că are dreptate, nimeni nu are vreo întrebare despre ce ar trebui să facă un fost Președinte, dar oare cine e atât de ușor de calculat? Cei care au avut neșansa de a fi președinți, desigur! Dar atunci care este, de fapt, adevărata miză? Politica, ca o piesă de teatru, unde fiecare actor, scuză-mă, președinte, are rolul său în confuzia națională.
“`
