“`html
Iohannis, Tăcerea și Paradoxul: O Politică a Dezastrului!
Subiecte apasătoare și pe cât de fierbinți, așa cum sunt impotența Internelor, Justiția care se joacă de-a Justiția, și ieșirile „suveraniștilor” care confundă legea cu bunul plac, iar autostrada cu proastele gusturi personale, inenarabila Gavrilă confundând orice cu altceva, în fine, un cocktail de rătăciri al președintelui Dan pe neagră Alee Simion, la colț cu legionarismul adorat! Dar, auziți, tăcerea se aude strident în tot acest zgomot. Tăcerea lui Iohannis.
După un deceniu de absență la capitolul importantelor declarații, a fost floare la ureche pentru Iohannis să continue să tacă, așa că, din iarna lui 2024 până în prezentul voit idilic, tăcerea lui va continua să troneze. Ce să mai spunem? Cum ar putea explica cum a reușit să lase România în caier de eșec, și cum s-a născut el din spuma celor mai obscure colții ale securității de la Grivco? Se întreabă tot românu’!
De ce nu a avut curajul să-l bată pe umăr pe Marcel din Buzău, știind că acel covrigar, întrecut de Churchill în a lui mare reușită, e de fapt un urs în cămară? Nu zic să-l fi dat afară pe ăsta, dar să fi avut și el un pic de obraz…
Aici, în continuare, Iohannis tăcând ca o lespede fungoasă, nici măcar nu ne-a lămurit de unde a apărut Georgescu pe TikTok, luându-le mințile românilor cu un efort minim… Tăcere! Tăcere! Ca de mormânt!
Iohannis, pare că ar fi făcut bună notă în Mafie, unde omerta creează tăceri de mormânt. Omul tace de parcă ar fi semnat o înțelegere secretă pentru vecie.
După ani în care s-a desfătat pe banii cetățenilor, a văzut și nu știu câte colțuri ale lumii ăsteia, acest mărginit de Sibiul n-are nimic de spus despre domnia sa plină de joc de-a șoarecele și pisica cu propriul popor, lăsat într-o măreție aproape amară – ales pentru că nu era Ponta sau Dăncilă, cine ridică gura pentru o favoare?!
Se aude că poate o dată să-și scrie memoriile, dar după umila părere, cititul „Pas cu pas” ne lasă gânditori asupra câtă gresie o fi ținut în atâtea căsuțe?!
Tăcerea lui Iohannis te face să te întrebi dacă nu cumva e peștișor cu gura lipită, în aceleași ape ale tăcerii, ce am fi putut afla de la el? Destule, indiscutabil. Mă măcina o curiozitate: Roboții nu pot să dezvolte o simțire umană în jurul magneților? Dar probabil o să rămânem mereu pe gânduri.
Iohannis a dus nesimțirea la nivel înalt, cum de a lipsit și de la ungerea în funcție a noului președinte, dispariția lui fiind ca un măgar în ceață. Măgarul care a rămas acolo, ascuns, în ceață…
Asta-i povestea: un Houdini al politicii noastre care din nimic a apărut și în nimic a dispărut. Paradoxul? Statul, condus din pădura lui, s-a dezvoltat, iar totodată a eșuat zgomotos! Tăcerea lui nu poate acoperi urletul căderii României în sărăcie economică, haos cultural și social!
Împăratul n-a avut haine, dar poporul îndoielnic a crezut în acest cap de țară. Ce să vedem? Nimic! Și nimic rămâne, pe vecie, poveste de tăceri!
“`
