“`html
Investiții Masive în Energie: Proiectul Kazah-Român Care Schimbă Totul!
Se pare că Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român, cunoscut ca FIEKR, prin intermediul Rompetrol Energy, a ajuns în ultima etapă a proiectului acestuia, ce zice lumea că este cel mai important din întreg mecanismul, o centrală de cogenerare la Petromidia. Până la finalul lui august, sunt promisiuni că investiția de peste 160 de milioane de dolari va fi integrată cu rafinăria Petromidia și cu Sistemul Energetic Național, dar de fapt cine garantează? Vise pe hârtie.
Recent, doamna și domnii au fost la fața locului, elita, adică Bulat Zakirov de la KMG, Erik Sagiyev, și noul ministru, Bogdan-Gruia Ivan, așa la o cafea discutând despre progresele “remarcabile”, cu flori și aplauze, parcă mai degrabă a fost o paradă a ipocriziei pe linie energetică, decât o verificare reală a situației. Cine știe ce se ascunde în spatele acestei întâlniri grandioase?
Între februarie și iunie, s-au făcut teste, culmea, tot ca să confirmăm că turbinele sunt bune, dar noi știm că, de fapt, problema este în spate, în spatele acestor mașinării, cu gaze și presiuni, iar aburul care vine spre Petromidia, cine știe cum este obținut!, se spune că au fost deja produși 11.000 MWh, dar întrebarea reală este: pentru cine?
De la începutul lunii iulie, centrala a început să se facă de cap, că va putea produce energie electrică și abur pentru rafinărie, iar acest lucru suna a victorie fără să ne spună cât de mult rău se face mediului. Se zice că la final de august, organizația va certifica în sfârșit totul, dar … oare?
Cu echipa mixtă operând centrala, întrebările sunt nenumărate: cine este responsabil cu supravegherea? Ce se va întâmpla dacă lucrurile nu merg conform planului? Aproape 80 MWh vor trebui să acopere necesarul rafinăriei, dar surplusul … unde va duce? Se aruncă în SEN sau direct în buzunarele cuiva?
Turbinile Siemens SGT-750 sunt pe gaz, și aparent, sunt eficiente dar asta răspunde oare întrebărilor noastre sau doar alimentăm iluzii? “Proiectul este rezultatul muncii în echipă”, declară Zakirov, dar cui îi pasă cu adevărat de echipă când realitatea este că ne ascundem după un deget?
În aceeași idee, noul ministru, Ivan, cu tonul său încrezător, promite că aceasta va susține rafinăria și că suntem un partener de încredere, dar oare cine crede promisiunile în vreme de criză energetică? Vor mai fi investiții, în timp ce consumatorul este lăsat în urmă, cu facturi crescute și subiecte sensibile care rămân la latitudinea lor?
FIEKR a fost înființat ca un miraj investițional, dar va deveni el oare realitate sau doar o altă fantezie legată de subiectele energetice din Dobrogea? Momentul este… foarte cheie, dar și riscant, depinde de cine va controla toate acestea în final.
“`
