Invațătoarea Adda: Din copilărie la catedră, povestea unei profesoare care modelează viitorul

În universul educației, pasiunea și dedicarea sunt esențiale pentru a ghida generațiile tinere spre un viitor strălucitor. Adda Călușer, o tânără învățătoare cu o singură călătorie de un an în lumea predării, dar cu experiența de trei ani ca educatoare, ne împărtășește povestea sa inspiratoare, despre cum a transformat un vis din copilărie într-o carieră împlinitoare. În acest interviu, Adda ne poartă prin provocările și satisfacțiile primului ei an de predare la învățământul primar, ne dezvăluie dragostea sa pentru cărți și natură, dar și impactul profund pe care credința și relațiile cu elevii ei îl au asupra evoluției sale ca profesor. Descoperim împreună ce înseamnă să fii o învățătoare cu suflet și care sunt lecțiile valoroase învățate de la micii săi elevi.

Reporter: Adda, ne-ai putea spune câteva lucruri despre tine, ce îți place să faci în timpul liber?

Adda Căluşer: Sunt Adda Călușer, am 25 de ani, lucrez în învățământ de 3 ani și sunt o pasionată cititoare. Prietenii mei știu că, oriunde m-aș afla, am în geantă o carte gata să-mi umple timpul liber. În 2022 am înființat un club de carte, deschis tuturor, unde împărtășim pasiunea pentru literatură. Când vremea o permite, îmi place să mă aventurez pe trasee montane, punându-mi la încercare limitele fizice și mentale, dar și emoționale. Dacă ar fi să mă descriu în două cuvinte, acelea ar fi ambiție și dedicare. Tot ceea ce mi-am propus până acum am luptat să obțin, iar încrederea mea este ancorată în Dumnezeu, un sentiment de nezdruncinat.

Rep.: De ce ai ales să devii învățătoare, această meserie îți aduce satisfacție personală?

A.C.: Visul meu de a fi învățătoare s-a născut în copilărie, când bunicul meu, portar la vremea aceea, îmi făcea rost de crete pe care le foloseam pe ușa garajului, scriind tot felul de lucruri. Improvizam un catalog din volumul de ,,Pagini Aurii”, catedra era o masă din gospodărie, iar foile împrăștiate reprezentau caietele elevilor mei imaginari, care așteptau să fie corectate cu singurul pix roșu pe care îl dețineam. De un an sunt profesor pentru învățământul primar și simt că este cea mai împlinitoare și totodată grea slujbă pe care am avut-o până acum. Timp de doi ani am profesat ca educatoare, atât în sistemul de stat, cât și în cel privat, pe alternativa Montessori. Am ales să nu devin învățătoare imediat după absolvirea facultății din cauza examenului ,,stufos” și complex de Titularizare. Am mizat pe ușurința examenului pentru educatori, dar în 2023 mi-am găsit curajul să particip la examenul pentru învățători și am obținut o notă bună, dar insuficientă pentru a obține un post titularizabil în mediul urban, așa cum îmi doream.

Rep.: Cum a fost primul tău an de debut în învățământul primar?

A.C.: Primul meu an a fost o adevărată aventură cu suișuri și coborâșuri, necesare pentru a mă maturiza ca om și a mă transforma într-un cadru didactic autentic. Sunt conștientă că am multe de învățat și sunt fericită că profesia mea îmi permite să studiez ceea ce îmi place și să practic meseria la care am visat dintotdeauna. După examen, la ședințele de repartizare, am ales să profesez la Școala Gimnazială Coroisânmărtin din județul Mureș. Îmi amintesc emoțiile care m-au copleșit când am aflat că voi avea de parcurs zilnic 65 de kilometri dus-întors, că nu voi avea cele mai bune condiții și, cireașa de pe tort, că voi avea clase simultane. Toate aceste temeri au dispărut în momentul în care am făcut cunoștință cu doamna director, secretara școlii și cu colegele de catedră. Am întâlnit oameni calzi și primitori, care mi-au răspuns la toate întrebările mele, atâtea având în calitate de profesor debutant.

Provocările predării la clase simultane

Rep.: Ce a mers mai bine decât te așteptai și ce a fost mai dificil pentru tine?

A.C.: Cel mai dificil lucru a fost, fără îndoială, predarea la clase simultane. În mediul rural, unde numărul copiilor este insuficient pentru a forma o clasă, școala impune acest sistem simultan, care înseamnă desfășurarea activității de predare-învățare în aceeași sală pentru mai multe clase. Anul acesta am avut în responsabilitate clasa a II-a și clasa a IV-a, cu un total de 10 copii prezenți zilnic. A fost greu până am înțeles nivelul elevilor, cât timp să aloc pentru predare, cum să îmi gestionez materialele, practic tot ce ține de managementul clasei. La început, am simțit că nu voi reuși să termin anul școlar. Colega mea a fost un ajutor de nădejde, permițându-mi să asist la orele ei, să observ și să îmi notez detalii despre desfășurarea orelor. A fost mai bine decât mă așteptam. De asemenea, susținerea din partea celor dragi și mobilizarea unor prieteni pentru a dona cărți și materiale pentru școală m-au surprins plăcut. Am simțit cum greutatea de pe umerii mei a devenit din ce în ce mai ușoară cu timpul.

Rep.: Cum ai gestionat relația cu elevii tăi? Ce strategii ai folosit pentru a crea un mediu de încredere și respect?

A.C.: Când i-am cunoscut pe elevii mei, am observat o ,,prăpastie” între ei. Relaționarea dintre ei era aproape inexistentă. Am avut cazuri de violență fizică și verbală în primele săptămâni de școală, motiv pentru care am implementat diverse activități în rutina noastră. Voi aminti aici doar una dintre ele, preferata copiilor: ,,Săculețul meu și al tău”. Această activitate se desfășura zilnic la finalul orelor de curs. La începutul săptămânii, elevii extrageau câte un nume al unui prieten, scris pe o foaie de către cadru didactic, iar sarcina fiecăruia era să lase zilnic câte un mesaj de încurajare în săculețul acelui elev. La finalul săptămânii, elevii își eliberau săculeții de mesaje, iar eu am observat cum stima lor de sine creștea odată cu feedback-ul primit: ,,Doamna învățătoare, Mircea mi-a scris că m-am descurcat foarte bine la exercițiul numărul 2 pe care l-am rezolvat la tablă” sau ,,Ana mi-a scris că am citit foarte bine la ora de comunicare în limba română”. Cred cu tărie că aceste mici ocazii în care lăsăm loc pentru dragoste, înțelegere și respect vor crea în mintea elevilor ordine și vor transforma sala de clasă într-un mediu sigur și prielnic pentru activitatea de predare-învățare-evaluare.

Rep.: Care a fost cea mai valoroasă lecție pe care ai învățat-o de la elevii tăi?

A.C.: Cea mai valoroasă lecție învățată de la elevii mei a fost să las grijile deoparte și să mă bucur de viață. Pare un sfat de la un terapeut, dar cu cât stau mai mult lângă copii, cu atât mă conving mai tare că ,,a ne coborî la mintea elevilor” nu are sens. Aș înlocui expresia cu ,,a urca spre mintea elevilor”, pentru că de multe ori ei ne surprind cu inteligența lor și cu pasiunea pentru viață. Faptul că zilnic aveau câte o ,,surpriză” pentru mine, fie ea scrisă incorect pe o bucată de hârtie lăsată anonim pe catedră, fie o simplă îmbrățișare, m-au învățat să cred că sunt omul potrivit la locul potrivit și că, împreună, putem crește într-un mod minunat.

Sfaturi pentru viitorii modelatori de suflete

Rep.: Ce părere ai despre impactul tehnologiei asupra copiilor, dar și despre generațiile care vin din urmă?

A.C.: Predând în mediul rural la clasele primare, pot spune că impactul tehnologiei asupra lor nu este atât de vizibil. Elevii îmi povestesc cum își petrec după-amiezile, iar majoritatea îi ajută pe părinții lor în gospodărie. Desigur, cu toții au telefoane și sunt convinsă că le folosesc, dar am observat câteva beneficii pe care le-a adus tehnologia în viețile lor. În primul rând, au acces la informație, dar și la jocuri educative pe care le pot trimite cu ajutorul unei platforme online și care pot fi accesate de ei în timpul liber. Înmulțirea și împărțirea le-au învățat jucându-se, atât online cu ajutorul dispozitivelor din clasă, cât și acasă, ludicul fiind un element foarte important la această vârstă. Proiectele, informațiile suplimentare, curiozitățile lor de după ore au putut avea o finalitate cu ajutorul tehnologiei. Totuși, ceea ce le lipsește lor și un aspect la care noi, profesorii, trebuie să fim atenți este selectarea informațiilor și alegerea surselor potrivite pentru însușirea unor cunoștințe. Dacă vom ști să gestionăm aceste aspecte, dacă vom avea o comunicare pertinentă cu elevii în acest sens, dacă vom atrage atenția cu privire la unele erori informaționale selectate de către elevi în activitatea lor de cercetare, sunt de părere că vom putea ține sub control digitalizarea, sub toate aspectele ei.

Rep.: Care crezi că sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știe un elev de ciclul primar?

A.C.: Este important de știut că discutăm despre două cicluri curriculare în învățământul primar, și anume cel al achizițiilor fundamentale (clasa pregătitoare, I și a II-a) și cel de dezvoltare (clasa a III-a și a IV-a). La baza acestora se află abilități, capacități, deprinderi pe care elevii le vor însuși la un moment dat, fie că este vorba despre citit-scris, fie calcul mental sau alte noțiuni pedagogice pe care nu le voi detalia. Sunt de părere că oricine poate preda aceste noțiuni atât timp cât are o vocație, un bagaj de cunoștințe și dă dovadă de măiestrie în a le aplica. Ceea ce este însă important are legătură cu domeniul de dezvoltare personală, o disciplină care construiește un viitor frumos elevilor noștri dacă este predată corespunzător. Avem nevoie să creștem elevi stabili din punct de vedere emoțional, capabili să își recunoască emoțiile, abilitați să le comunice și să le arate respectuos. Personal, cred că cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știe un elev de ciclul primar au de a face cu această latură emoțional-afectivă. Putem, din păcate, crește generații de elevi inteligenți, dar ,,șchiopi” emoționali, sau putem, din fericire, crește elevi inteligenți emoțional care vor ști misiunea inimii lor, vor știi cum să se raporteze la minunata viață care le stă în fața ochilor și care vor ajunge acolo unde și-au propus. Iar dacă planurile nu vor ieși așa cum se vor aștepta, vor ști să gestioneze situația.

Rep.: Ce sfaturi ai pentru cei care se pregătesc să devină învățători?

A.C.: Dacă luna trecută, când cu emoții pășeam în sală pentru a participa la examenul de definitivare în învățământ și simțeam că nu sunt în stare să redau în scris suficient de mult încât să trec cu bine peste acest examen, ei bine acum când lucrurile s-au mai liniștit, am luat examenul cu o notă satisfăcătoare și știu că mă voi întoarce la minunații mei elevi, pot oferi un sfat clișeic, dar atât de important: încrede-te în Dumnezeu, fă-ți partea ta cu excelență și dedicare, iar lucrurile se vor întâmpla de la sine, vor funcționa după un plan interesant, ca un EKG, cu suișuri și coborâșuri, dar imaginează-ți, viitorule profesor, dacă nu ar fi acele unde pe aparat, tu nu ai mai exista. Ai nevoie să cazi, să te ridici și să te descoperi. E în regulă să nu știi ce ai de făcut, întreabă. Investește în tine, nu te plafona. Trăiește cu scop. Dă-ți voie să te bucuri de fiecare zi. Nu încerca să schimbi lumea, încearcă să o educi!

A consemnat Alisia BALOGH