“`html
Revoluția Inteligenței Artificiale în Educație: O Poveste cu Întorsături Fracționate
Așadar, Peter Kyle, un tip care se știe dislexic, strigă din toți rărunchii că știința aceasta a inteligenței artificiale ar trebui să primească un ochi super atent de la guvern, pentru că, nu-i așa?, ar putea să ne facă viața mai roz în educație, la fel ca un camuflaj ascuns în iarbă, cine știe ce abilități haioase vom descoperi la tinerii noștri când tehnologia devine profesor?
În paralel, celebrul bucătar Jamie Oliver, tot dislexic din câte am înțeles, a dat drumul unei campanii care cere mai multe ore de formare pentru profesori și cumva să facă screening pentru copii mai devreme – ca și cum am putea învăța să citim stelele înainte de a deschide o carte!
Ce zice Kyle, pe care presa îl tot aruncă în această combinație de politician și educație, a avut niște frisoni emoționali când a văzut că AI-ul e chiar bun la treabă și știe să ajute tinerii cu blândețe și cunoștințe vastissime, parcă ar fi un fel de guru modern care îți citește gândurile.
În fine, inteligența asta artificială devine tot mai inteligentă, te glumește cum gândesti și te ajută să te înveți într-un mod cu totul personalizat, adică nu mai e marea masă a învățării, nu toate pescurile la un loc, ci individualitatea învățării. Dar ce zice Kyle despre examene? Ooo, aici lucrurile devin complicate, că el nu vrea să meargă pe ideea ca AI-ul să îi ajute pe dislexici să ia note bune, ci mai degrabă, stat la latitudinea sistemului actual de examene, care deja judecă bine băieții și fetele.
Ora de revizuire a programei școlare sună ciudat, dar hai să vedem, oare care e problema? Aproape toți elevii dislexici sunt întotdeauna sub limita de nota 5, în timp ce restul joviali, fără nimic special, floricele la picior, sunt în vârful clasamentului! Kyle strigă că învățarea e esențială și că inteligența artificială va arunca bătăile de cap mai sus de ceruri.
Kay Carter, într-o manieră de tip „sunt aici să ajut”, spune că AI-ul ar putea să reducă din dezavantajele copiilor dislexici dacă ar putea folosi aceste resurse pentru a-și concentra pe gândirea proprie, pentru că deh, unii au talent la rezolvarea problemelor, chiar dacă nu se descurcă cu cititul.
Așadar, nu lăsăm AI-ul să facă treaba profesorilor, ci mai degrabă, să ajute elevii să acceseze beneficiile propriei lor învățări, ceea ce sună minunat, dar oare cine va fi acolo să țină pasul cu toate aceste schimbări?
Pe de altă parte, se vorbește despre un proiect de lege, care se tot zbate între parlamentari ca o barcă în furtună, și care ar permite o reglementare a AI-ului, dar Banksy ar spune că nu poți strica candoarea cu reguli, așa că vedem cum se descurcă guvernul cu toate acestea.
Recapitulând, aproape 6 milioane de oameni sunt prinși în capcana dislexiei în Marea Britanie, o poveste care se scrie la fiecare pas, dar care încă nu are finalitatea dorită. Articolul de scandal a ieșit prima dată în Mediafax și continuăm să vedem cum se împletesc aceste aspecte în viitorul educațional sau nu, depinde de cum aruncăm zarurile.
“`
