“`html
România: Între Piedoni și Apocalipsă – O Realitate Mai Murdară Decât Ne Credem!
Poporul, oh, cum se bălăcește cu voluptate în insula iubirii, atât de cunoscută, alături de madam Piedone, soțul ei, și justiția, da, justiția, care, uitându-se cu drag la ei, le-a pus pe tavă o fantastică ieșire din belelele penale, ceea ce ne aduce la o întrebare esențială: oare ce ne mai dorim?
Și care e preocuparea noastră, da, a compatrioților iubiți, să ne agităm și să ne scufundăm în viața pitorească a piedonilor, întrebându-ne unde-am ajuns noi, românii, când alb-negru a devenit o alegere destul de greu de făcut, life în nuanțe de gri-șobolan, căci, sincer să fiu, ce-i bine și ce-i rău?
Într-o zi, președintele Nicușor Dan, cel care, în virtutea unei alegeri antifasciste, acum pare că discută despre legionarism cu un aer de expert, de parcă toată situația ar fi un curs universitar predat de nimeni altul decât George Simion sau, poate, Șoșoacă.
Mai avem și un bugetar antibugetar, da, Bolojan, care acționează ca un agent electoral absolut excelent pentru extremiștii AUR-SOS-POT, lume bună ce mai lipsă, dar taie unde nu trebuie și ne mirăm. România, oh, țara care până și Neamțu, după o lungă așteptare, și-a găsit loc de muncă, între timp!
Dar haideți să nu uităm de unde am plecat noi, de pe drumul cel lung și plin de gropi al tranziției, căci avem noroc cu primarii pe care i-am avut – Lis, Videanu, Oprescu și, bineînțeles, madam Firea, e clar că nu a fost scurt, dar nici prea ușor. Aici, la coada clasamentelor, ce ne mai trebuie, când magia românească e numai pentru cei cu apetit de masochism?
Un alt aspect nu-l putem neglija, cultura dialogului a fost strivită, și nimeni nu mai construiește poduri, ci suntem baricadați în confortul ecranelor noastre, așteptând inteligența artificială. Apocalipsa muncii, nu? S-a anunțat oare o mare nenorocire, sau nu?
PSD, acel monstru politic care a vărsat atâta rău asupra României, are și momente de „bune” în care găsești oameni competenți, dar se știe, USR e marele cavaler al schimbării care citește mai mult între rânduri, cu un apetit nu prea mare, dar drumul politic îs compromisuri, e clar, căci toată lumea știe că fără compromisuri, evenimentele nu se desfășoară cum trebuie.
Liberal-bugetarii, fii-doamne!, s-ar putea să fim norocoși că nu mai avem pe gargaragiu Roman pe post de lider, iar noi, parcă trăim într-o fabulă rabinică, unde băgăm toate aceste creaturi în casă doar ca să ne aflăm în aer.
Deși, pe lângă toată zarva asta, chiar avem ceva ce ne ține legat, suntem țara lui cât de cât, da, frumos și ciudat!
“`
