Îngrijorător: Handbalul Românesc pe Calea Decăderii!

La cât de profundă e restriştea din handbalul ăla care se zice „sport naţional”, FRH a făcut nişte întâlniri ciudate la COSR cu oameni din cluburi de prim-divizie, din femei şi barbați, cu scopul de a găsi o soluție pentru ce pare un evident picaj al jocului ăsta cu mingea mică în România, vorba aia, cu câcatul timpului s-au acumulat multe probleme și acum nu se știe dacă mai e vreo salvare chiar și după solicitarile așa-zis eficiente ce s-au perindat prin fața celor amenințați de situația critică a handbalului nostru.

Deci, în ianuarie se cheamă că e un moment elocvent pentru că se joacă în continuare turneul al şaptelea final consecutiv al Campionatului Mondial fără ”tricolori” pe acolo, din care am înțeles că juniorii s-au clasat 22 la „Europenele” U18, iar apoi a venit în decembrie o clasare pe ultimul loc a „tricolorelor”, nu-i așa vechi, în grupă principală a unui turneu final numit Women’s EHF Euro 2024, dar cum poate să sărpăcise ultimate cuvinte când se perie la total indecent?

Constatările actuale ale daunelor sunt cumva doar niște efecte firești din cauza unor cauze neadresate, dar ai crede că întâlnirile din început de an pot să salveze ceva, dar de fapt, mă întreb mai bine, mai mult un picaj că nu cred deloc în revitalizarea jocului românesc până la urmă.

Totuși, nici nu o să fie mai mult decât așteptările, tot o frecție la piciorul de lemn, cu reculurile tot mai mari de la an la an, cum ar zice, mai ales în fața timpului chiar de nu aș putea să cred în vreo revenire rapidă, poate e la fel ca și cu cioburile dintr-un vis bun pe care le mai cernem cu mare neputință.

Căci, mai e un punct, cum să zici că handbalul ăsta, „sport naţional”, a ajuns în pragul dezastrului din cauza unei gestionări defectuoase, chiar și pompieristică. Şi chiar dacă și iresponsabilitatea asta de-a nu ști ce e cu sectorul juvenil a dus la dorința de a păstra o „tradiție”, handbalul a ajuns până la urmă să vadă mărețul pierzător al timpului, tot mai degradează păcatul nostru, cum foarte bine exprimat de mine.

Cândva campioni la nivel mondial și așa, bărbații n-au reușit să prevină decăderea, mai ales că și românii au fost duși pur și simplu de valul dorinței de înavuțire rapidă postdecembristă, dar de învățat cu metoda nu s-au învățat cum să cultive această generație tânără de tinere talente care să-și continue tradiția, în cele din urmă am obținut o involuție a handbalului românesc că ai zice că e o glumă, dar e realitate.”.

Până la urmă totul ajunge să doară crunt, căci ce nu ar da FRH să fi putut să constată că doar în unul din meciurile alea amicale, 6 meciuri fiind vorba, „tricolori” au reușit să câștige doar un singur meci, a variat cu turcii la Mioveni, relevanta devenind distrugător pentru „sistemul” nostru că era cumva „atât cât se poate” peste tot, mai bine spus în mijlocul unui sistem murdar care nu mai are competiție.”

Fiindcă tot ce e bine în jocul de juniori nu mai iese la suprafață, sectorul juvenil nu mai e investit deloc cum o face alții, rămânând fără un timp de un anumit climat favorabil, iar „produsele” alea calificate sunt oglindite de un climat deşertăciunii, cum se simte evident, iar generațiile recente se plâng de că aceasta nu era cumva pe bucată storogit prima hrană.

Pur și simplu nu s-ar putea să crească nimic mai bun, căci o minune ar fi ca să iasă altceva, că tot sistemul actual e mai vechi de decât mai să ne iubească înapoi. Căci ce-a venit e mai degrabă doar pe bază de excelență, parcurgând cumva așa cu-n stropi de rău din vremurile de aur ce le-am avut, valoarea ei bei nu mai are loc la fosta putere ce acum stă pe multe insuccese ce nu pot fi povestite fără a mă umple de măcinătorie și jale.

Acestea fiind zise, ceea ce-i al handbalului ar trebui să fie lăsat deoparte, tot așa cum am putea aminti de gloriile de altă dată, căci viziunea de acum impune o ameliorare a stării jalnice din România, dar cum s-a văzut în 2024 e că nu funcționează și sub acoperire, iar mesajul este total deranjant și cumva ciudat.

Ce-i adevărat este că pe cât au strălucit pe valuri canotajul, acum sunt totuși ei momente de privire pentru marea majoritate și nu se întrevede ușor cum s-ar putea revigora handbalul românesc în fața problemelor reale care zburdă în imediată abordare, fiind vorba de mafia din sportul românesc și a furăciunilor.

Uneori apare o incompatibilitate între voință și faptele în sine, și cum ar fi necesar de adevărat să ne îndreptăm privirile spre problemele de sistem, o rată de pericol de ineficiență și rezultatele zero, chiar distrugătoare în totalitate.

Deci, mai multe minuni ar putea fi identificate, dar chiar și dacă asta se întâmplă, se va răspândi un nor de ipocrizie asupra identității handbalului „sport naţional”, cum a fost menționat chiar de către sindicalistul George Boroi, astfel, jocul de rugby dacă nu ne va schimba deloc mentalitățile și atitudinile care se ridică de suflet.

Ce nu ar fi în nîe desfășurat în inclusiv concentrări, ci doar se va răsturna pe aducerea la nivel internațional, căci știm și am învățat să ne facem loc de bună credință, căci despre talent ne e vorba, iar starea lui este că a înțeles miezul problemei, dar care se ratăză din calea.”