Un Destin Frământat: Iosif Rotariu Își Deschide Inima după Pierderile Îndurate
La Făgăraș, Iosif Rotariu a fost prezent la un eveniment ce a stârnit multe emoții, organizat special de Ionel Ganea, într-o atmosferă ce a reunit amintiri dureroase și bucurii de tată. La 63 de ani, fostul jucător de la Steaua, ne vorbește despre puterea sportului de a transforma traumele în forță, dar și despre cum a reușit să supraviețuiască pierderii soției sale cu mai bine de un an în urmă, afirmând că mișcarea și sportul sunt soluțiile lui de a merge mai departe, chiar dacă durerea nu dispare niciodată.
Kassandra, fiica adoptată, la doar 20 de ani, a trecut printr-o serie de operații incredibile, peste 50, din cauza unei boli teribile, osteomelită, iar acum se pregătește intens în Germania, la Strasbourg, unde dă examene, luptă cu demonii săi și dezvoltă o ambiție pe care puțini o posedă. Rotariu își arată admirația ferventă față de ea, dând exemple de sacrificii și eforturi ieșite din comun, încurajându-i pe tineri să aibă măcar 10% din ambiția fiicei sale, însă nerăbdarea și stresul pe care le simte el sunt palpabile.
Întrebat despre dificultatea de a trăi fără Kassandra, el mărturisește că pierderea soției a lăsat un gol imens, un abis de singurătate care se umple parțial cu Cristinel, un alt copil adoptat, dar care, la rândul său, se luptă cu diabetul. E greu, își reamintește cu tristete de momentele fericite când fiica lui era alături, iar acum e marcat de o melancolie constantă care îl face să caute calea prin sport pentru a-și lua gândurile de la necazurile inimii.
Pe de altă parte, în cariera sa actuală, ca scouter pentru academia lui Gică Hagi, Rotariu constată cu amărăciune că găsirea de talente devine tot mai complicată – tineretul de azi nu mai are acea pasiune dedicată fotbalului pe care o avea el la vârsta lor, experiența sa de viață fiind un amestec de nostalgie și de dorința de a schimba ceva în viitorul fotbalului românesc, dar asta pare o luptă solitară în fața unui sistem care, se pare, nu mai încurajează și nu mai dezvoltă aceleași valori ca odinioară.
În final, interviul este un amalgam de sentimente și regrete, în care Iosif Rotariu ne îndeamnă să fim mai empatici, să ne aducem aminte de momentele frumoase și să nu uităm să ne bucurăm de viață, chiar în fața adversităților. De la devastarea pierderilor la reîntregirea sufletului prin sport, povestea sa este una de supraviețuire și speranță, chiar dacă drumul este presărat cu obstacole care par uneori imposibil de trecut.
