“`html
Un Mesaj Ascuns între Lacrimi și Justiție: Ce Se Întâmplă Cu Mineriada?
Într-o postare care, sincer, pare să zburde prin labirintul emoțiilor, președintele Nicușor Dan, a ieșit pe Facebook, în ultimă instanță, afirmând că, așa cum o spune și viața în sine, taina Mineriadei din 13-15 iunie 1990, un episod de un grotesc incredibil, rămâne încă, văzându-se tot mai departe, ca o rană deschisă care nu se îngrijorează de trecerea timpului. Oare, după atâția ani, totuși, unde este acea justiție, unde sunt acele verdicte ce ar mai putea să închidă, măcar în teorie, un capitol plin de suferințe și traume? Este aproximativ ca un joc de ping-pong în care mingea nu se oprește niciodată, ci zboară de la o parte la alta fără un câștigător prea clar.
Să nu uităm, în mijlocul acestei confuzii, că Nicușor a simțit nevoia să ne reamintească de vitejia celor care au avut curajul să se ridice și să lupte pentru democrație, pe scurt, un elogiu adus tuturor acelora care, poniți în gladiatori, au ales să pună idealurile – democrația și libertatea, deasupra propriilor vieți. Un gest, cu adevărat, mai mult decât simbolic, dar rămâne întrebarea, merităm noi oare o astfel de evocare, în lumina absenței unei soluții concrete pentru asemenea întâmplări? Cu cuvinte usturătoare, președintele a depus coroane de flori la monumente, dar oare aceste coroane, în întreaga lor splendoare, pot să alinieze rănile deschise ale societății noastre?
Deci, se pare că nu se închid ușor astfel de capitole în istoria noastră zbuciumată, așa cum ne-a informat însuși președintele, toate aceste simboluri, florile și monumentele, sunt mărturii mute ale unei lupte care pare să nu aibă, nicicum, un final, iar noi, cetățenii, rămași cu întrebările în aer, ne întrebăm ce va urma, precum un cântec de duh, dar cu note disonante care ne chinuie percepțiile și simțurile.
Așadar, ce ne rezervă viitorul când chiar și astăzi, justiția, ca o lună plină pe cer, rămâne acoperită de nori de neclaritate, aducând cu sine mai multă confuzie decât lumină? Dacă simțim că totul a fost doar o gală de mistificare, să ne întrebăm, oare, vom ajunge vreodată să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat în acele zile fatidice și cine, de fapt, este vinovat? Poate că, în timp ce citim aceste rânduri, gesturile simbolice ale puterii încă nu reușesc să ne îndulcească amarul adevărului istoric și al durerii colective.
“`
