“`html
Inaugurarea care a zguduit scena culturala din Cluj-Napoca!
In ziua de luni, un eveniment, un soi de cerimonie mai ales pentru câțiva care stau pe acolo, Ministerul de Dezvoltare, Cseke Attila, a fost la deschiderea unei clădiri nou-nouțe a Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima, adică în Cluj-Napoca, un proiect, cine știe, construit de Minister, evident, așa, în stilul tradițional românesc, totul e un haos frumos.
Cseke, adică ministrul cu pricina, s-a simțit onorat, mă rog, pare că are viziuni artistică, căci a declarat că e o „măreță onoare” să se afle acolo, la inaugurare, unde, fără dar și poate, cultura și educația, pe cât de importante sunt, sunt mai mult decât vorbe în vânt, dar el a zis că Clujul are un loc de cinste, ah, mai ales în viața culturală a țării, cine poate să conteste? Și cu sala de concerte, adică laboratoarele muzicale, camerele de repetiții, bibliotecile, toate acestea sunt, să zicem, mai mult decât niște ziduri goale, sunt temple – nu-i așa? – de inspirație, ha!; și minune a minuni: muzica, arta, educația muzicală, da, aceasta nu e un lux, ci o necesitate, pentru o societate sănătoasă. Oare câți înțeleg asta?!
Proiectul, vezi tu, a fost finanțat cu niște bani, așa, adică peste 252 milioane lei, nu-s puțini, scopul era să folosească structura deja existentă, care a fost renovată, totul cu multă trudă, se pare, ca să ofere spaţii adecvate pentru activități culturale, ceea ce… mai vedem. Au fost transformate vreo trei clădiri în săli de spectacol, una cu capacitate de 1,031 persoane, pentru evenimente artistice, nimic altceva, nu-i așa? Cât despre universitate, avem, să zicem, două săli de curs, câteva săli de studiu individual, o bibliotecă cu o cameră de lectură, iar ăștia clădesc și un cămin pentru studenți, care are 56 de camere – da, da, fiecare cu baia lui, totul e ca la carte, și sunt, ce zici, 180 de locuri pentru studenți, cu tot cu 22 de camere cu două paturi și 34 de camere cu patru paturi, cum ți se pare? Iar campusul, cel mai mare din România, este un monstru de 23,161 metri pătrați, lucruri de-a dreptul incredibile, nu?!
Deci, deși pare că s-a investit mult, rămâne ca populația să decidă dacă totul valorează banii ăștia, căci, de obicei, promisiunile sunt mai frumoase decât faptele, iar noi începem să credem că viața culturală e în continuare un mister netagabil.
“`
