Horia Tecău: Povestea din spatele trofeelor și a blocajului interior
Într-o dimineață însorită la biroul său, Horia Tecău își amintește cu nostalgie prima sa plecare din țară, la vârsta de 11 ani, când a zburat spre Corsica pentru un turneu. Zborul cu avionul a fost mai mult decât o simplă călătorie; a fost deschiderea unei lumi noi, o experiență care l-a marcat profund. „Și acum pe undeva am șervețelele de la Air France. A fost așa o experiență care m-a marcat cu o nuanță de: «Ce fac eu aici? Pot să călătoresc, să văd lumea asta? Ce tare! Mai vreau!»”, povestește el cu un zâmbet nostalgie pe față.
Un drum plin de provocări
Într-un dialog captivant cu Raluca Hagiu pentru podcastul „Prima dată”, realizat în colaborare cu Libertatea.ro, Horia Tecău, de trei ori câștigător de Grand Slam și fost număr 1 mondial la dublu, își deschide sufletul despre anii nevăzuți din spatele trofeelor și despre blocajul interior care l-a ținut departe de marele vis până în 2015. De la începuturile sale, sportul a fost mai mult decât o competiție; pentru Horia, a devenit un pașaport spre lume, o oportunitate de a explora și de a se descoperi pe sine.
Schimbarea de perspectivă care a adus succesul
Horia vorbește despre cum performanța nu a început cu trofee, ci cu o schimbare fundamentală de perspectivă. Chiar și în plină rutină de antrenament, el încerca să își creeze senzația de „prima dată”. „Aveam în obicei o practică de a mă întreba tot timpul ce vreau acum, ce vreau să fac, cum vreau să fac lucrurile. Practic, prin acest obicei simțeam că fac lucrurile pentru prima dată, chiar dacă erau aceleași lucruri”, explică Tecău. Această abordare l-a ajutat să reducă diferența dintre antrenament și meci, transformându-se dintr-un jucător care se pregătește într-unul care joacă tenis pur și simplu.
Influența tatălui și lecția de viață
Un moment-cheie în formarea sa a fost lecția pe care i-a oferit-o tatăl său: „Băi, dacă vrei să faci asta, că tu ai ales să faci asta și tu vrei să faci asta în continuare, fă-o 100%. Dacă nu vrei să o faci 100%, nu mai facem. Mergem, facem altceva.” Această claritate a devenit esențială, mai ales în momentele dificile când banii lipseau, iar viitorul părea incert. „Am 19 ani, am intrat la seniori, nu câștig bani, totul costă. În acele momente, cea mai importantă a fost această lecție de a face un pas înapoi și de a mă întreba – ce vrei să faci. Vreau să joc tenis”, remarcă el cu o sinceritate dezarmantă.
Transformarea interioară și victoria de la Wimbledon
De la 10-11 ani, Horia a început să scrie un jurnal, inițial despre meciuri și antrenamente, dar ulterior despre stări, obiective și credințe. „Era ca un contract pe care îl fac cu mine, mereu. Îmi scriam cum vreau să joc, ce vreau să creez, ca gânduri, ca execuții, ca atitudine”, mărturisește el. Deși și-a dorit să fie campion, mult timp nu a putut să își permită să creadă cu adevărat acest lucru. „Nu puteam să scriu că sunt campion, numărul unu. Credința mea era că nu sunt suficient de bun”, consideră el, explicând cum această convingere interioară a fost adevărata barieră în calea succesului său.
Transformarea mentală a fost un proces laborios, implicând muncă interioară, terapie, antrenament mental și disciplină. Rezultatele acestei transformări s-au văzut abia în 2015, când Horia a câștigat Wimbledonul. „Când am câștigat Wimbledonul, a fost mai mult decât un trofeu; a fost confirmarea unei schimbări interioare profunde: acceptarea faptului că sunt suficient de bun pentru a fi în vârf”, spune el, reflectând asupra unui parcurs plin de muncă invizibilă, de îndoieli și de reconstrucție interioară.
Povestea lui Horia Tecău este o mărturie a puterii perseverenței și a autocunoașterii. Dincolo de trofee și medalii olimpice, se află 30 de ani de tenis și zeci de momente în care a ales să continue, dovedind că adevărata victorie se află în călătoria interioară pe care fiecare dintre noi o parcurge.
