“`html
Visul Verzii Transformații se Sparge: Hidrogenul Verde în Cădere Liberă!
Sectorul ăsta, umflat de visuri nerealiste, pică greu în fața provocărilor actuale, cum zice și Jun Sasamura, ăla de la Westwood Global Energy, care afirmă că ambițiile inițiale ale industriei sunt, de fapt, cam un iluzionism regizat în care realitatea te dă cu capul de pereți, căci producția de oțel și transportul lungi, teoretic perfecte pentru hidrogenul verde, zici că sunt acum niște țărmuri îndepărtate de costuri exorbitante.
Interesant, apropo, Uniunea Europeană se laudă cu planuri grandioase, dar, surpriză!, doar o cincime din ele au șanse să prindă viață până la 2030, cum zice un alt specialist. Asta ne aduce la o capacitate totală de 12 GW în loc de 40, adică un mare, mare eșec. Sasamura îi mai bagă una și spune că nu va fi atins obiectivul UE 2030, pentru că, vezi bine, nu-i doar o chestiune de idei, ci de costuri, ba chiar și de cerere.
Miguel Stilwell d’Andrade de la EDP se plânge că hidrogenul verde, care trebuia să fie o revoluție, s-a transformat într-o vale a dezamăgirii complete; păi, unde-i cererea? La ei sunt 400 de milioane de euro în subvenții, dar, din păcate, nu sunt cumpărători, iar Ana Quelhas, șefa de hidrogen la EDP, mai zice că sunt proiecte prăfuite care zăbovesc că nu au pe cineva care să vrea să cumpere.
Pe de altă parte, Iberdrola din Spania a lăsat baltă planurile pentru un electrolizor de 20 MW, că tot caută clienti, și așa mai departe, companiile mari cam strâng rândurile, cu peste o duzină care și-au tăiat bugetele ori au dat înapoi proiecte în Europa și nu numai. Una peste alta, cum spune Westwood Global Energy, peste o cincime din proiectele europene ăstea sunt moarte până la finele anului trecut.
Woobear, de la Aurora Energy Research, spune că în anii 2020-2021 aveam o viziune grandioasă asupra hidrogenului, dar, pe măsură ce realitatea se îndură și ne dă cu capul de prag, orașele și țările ca Australia, Marea Britanie, Germania sau Japonia, care se zbăteau să facă mare investigații, au dat de o considerabilă panta cu costuri mai mari decât gazele naturale, e un fel de glumă amară asta, nu?
Căci da, producția e o poveste scumpă, de cel puțin trei ori mai costisitoare decât gazele naturale, și nimeni nu știe când o să se ajungă la o competitivitate reală. Dar, cine știe, poate în 10-15 ani o să se mai îmblânzească prețurile, dar acum? Nici pomeneală! Doar 6 milioane de tone metrice pe an sunt active în jocul ăsta al hidrogenului verde, încă departe de cele 450 necesare pentru a atinge obiectivele de emisii nete zero din 2050, cum ar trebui să facă UE până în 2030. Oare ne așteptăm la un viitor luminos sau ne pregătim pentru mai multe dezamăgiri?
“`
