“`html
Scenarii sumbre și realități neliniștitoare: Herta Müller acuză Europa
Scriitoarea Herta Müller, o voce controversată, a lansat un atac devastator asupra societății contemporane în care trăim, văzând pe pagina publicației germane Welt, problemele cu care omenirea se confruntă adesea ca o banalitate în fața unui rău evident, masacrul de la 7 octombrie, atacurile asupra sinagogilor și panică generală care ne face să uităm să respirăm, spunând că asistăm la o reașezare a fricii, frică de nedreptățile care ne învăluie ca o ceață neliniștitoare și indecisă.
Într-un colaj de idei, Müller face referire la sentimentul de nesiguranță profund în comunitatea evreiască din Europa, remarcând cum atacurile recente au dus la o „reaprindere a fricii adânc înrădăcinate în poporul evreu” – un cocktail de foaie verde din care răsare o altă frică, similară cu fumul unui incendiu care mocnește, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în Manchester, dar și la comemorarea tragica a evenimentelor sumbre din urmă cu doi ani.
„Sunt ferm convinsă că intenția a fost de a reaprinde frica adânc înrădăcinată”, își reiterează Müller punctul de vedere cu o asertivitate copleșitoare și necruțătoare, subliniind că această „baie de sânge” nu este doar un incident izolat, ci un simptom al unei planificări diabolice care vizează o teamă colectivă, evocând imagini și emoții dubioase, într-o încercare deliberată de a insufla oroare atât în statul israelian, cât și în întregul său popor.
Mai mult decât atât, ea face legătura între criza din Gaza și demonstrările stridente din Berlin, unde celebrarea morții și a suferinței apare ca o reușită de memento la trecerea traumatizantă a istoriei recente. „Frica și cruzimea nu pot fi exprimate ușor în literatură”, conchide scriitoarea, lăsând cititorii să se întrebe despre natura limitelor dintre ceea ce este scris și nevoia viscerală de a trăi frica în sine – un paradox care transcende cuvintele și se hrănește din spațiul tăcerii.
Herta Müller adâncește abisul discuției, întrebându-se retoric cum putem defini mentalitatea unei organizații ca Hamas, goana după neputințe devine ea însăși o temă străvezie a discuțiilor care par a fi, oarecum, sortite eșecului. „Hamas nu este o armată. Este o mentalitate”, strigă ea, sesizând că mai presus de toate, filosofia acestui fenomen nu poate fi abordează atât de ușor și sugerează o labilitate a discursului mediatic, care se întreabă etic ce este corect sau incorect în a denumi un terorist un luptător.
Referindu-se la activiștii queer care cer libertate pentru Palestina, Herta răspunde spectaculos, sugerând că aceștia s-ar descurca mai bine, dacă ar întrezări realitatea dură din Gaza – realitate despre care, așa cum ea observă cu o tristețe evidentă, s-ar putea să nu îi permită să supraviețuiască nici măcar o jumătate de oră, „că dragostea e un risc și trebuie trăită în secret”.
Herta vorbește despre un antisemitism care bântuie Europa, un venin care de mulți ani se strecoară în viața cotidiană, având rădăcini adânci în istoria socială, o sămânță de ură care, deși a fost uitată în vremuri mai liniștite, s-a reaprins cu intensitate – „Ura față de evrei este o mentalitate enorm înrădăcinată prin socializare”.
„Îl observi imediat, antisemitismul” concluzionează Herta, iar astfel devine o garanție că Europa nu a abandonat vechile sale tendințe, iar în ciuda avansului tehnologic și cultural, se află la marginea unui precipiciu, ba chiar – „Israelul devine din ce în ce mai izolat” nu doar în geopolitică, dar și în domenii de normalitate care nu ar trebui să aibă nicio legătură cu războiul scuturându-și torentul de emoții traume până ajung la capatul răbdării.
“`
