“`html
Palestinienii Ignorați: O Simfonie de Promisiuni Pustii
Îmi doresc să mă înșel, și totuși, impresia că demersul Franței, care a fost urmat de Australia și altele la ONU, e doar un spectacol ieftin, fără substanță, persistă, iar timpuri de o gravitate extremă ca acestea, în care morții din Gaza au depășit 60.000, iar răniții se îndreaptă spre o cifră alarmantă de 150.000, nu pot fi tratate cu măsuri simbolice și depășite, știm cu toții că în zilele mai liniștite, mor câțiva oameni, deci totul pare o glumă proastă care ține de foame și de foamea de dreptate.
La 24 iulie, Macron, cu ajutorul prințului moștenitor saudit, care își joacă propriile cărți în fața lui Trump, dar și datorită presiunii unei comunități musulmane, a hotărât ceva, dar oare decizia asta e vorba de principii sau un ping-pong politic care nu duce nicăieri? Apoi, uk premierul britanic Keir Starmer, sub presiunea parlamentarilor, a declarat că Regatul Unit va recunoaște Palestina, dar cu o condiție iritantă: să nu mai existe război în Gaza – o chestiune ciudată când Israelul pare că joacă după reguli proprii, iar Trump, cu încăpățânarea lui, neagă influența sa asupra Londrei, de parcă nimic din ce se întâmplă nu-i putea zdruncina imaginea.”
Starmer, înainte de a anunța recunoașterea, l-a sunat pe Netanyahu, dar cu toate acestea, reacțiile de acuză nu au întârziat să apară, acuzându-l pe el de susținere a terorismului și alte aberații pe care le-am auzit deja. Macron a primit la rândul său jigniri din toate direcțiile, mai ales de la muștruluiala din partea ministresei lui Regev care a comparat Parisul cu Kabul, o obraznicie care te face să te întrebi ce se mai întâmplă cu diplomația mondială și unde se duc principiile morale.
Așadar, blocada diplomatică nu va face altceva decât să alimenteze tensiunea, având în vedere că nici puterea, nici opoziția din Israel nu văd un viitor stat palestinian în peisaj iar Netanyahu se află într-o situație care nu-i permite să caute soluții viabile, totul e despre a rămâne la putere, indiferent de costuri. Interesul național se îmbină cu dorințele personale. Ne întrebăm ce mai poate face un om, când deja suferința e atât de mare și weaponization of hunger devine normă, ce se mai poate face ca să se ajungă la pace? Un acord de încetare a focului este tot mai departe, iar extremiștii se bucură de neajunsurile de la conducerea guvernului.
Aici intervine Donald Trump, singurul care ar putea schimba ceva, doar el are suficientă influență să ceară armatei israeliene să înceteze, așa cum a făcut și în trecut, în zilele războiului din Iran. Întrebarea acum este: are el cu adevărat această intenție în fața unei lumi tot mai revoltate, va avea curajul să acționeze?
“`
