Grădinarul din Gaza: Mohammed Qomssan cultivă legume printre dărâmături: „Vrem să trăim un pic ca oamenii obișnuiți”

Într-o lume distrusă de război, un spirit de rezistență se aprinde în inima taberei de refugiați Jabalia din Gaza. Mohammed Qomssan, un bărbat care a văzut cum casa sa se transformă într-un morman de moloz, a găsit o modalitate de a cultiva speranță printre dărâmături. Alături de familia sa, el cultivă legume în mijlocul ruinelor, oferind o scânteie de viață într-un peisaj devastator.

Jabalia, cândva o oază de viață, a fost redusă la un peisaj sumbru de beton și moloz, o mărturie a operațiunilor militare devastatoare care au zdruncinat Gaza. Dar chiar și în fața unei tragedii de neimaginat, Mohammed și familia sa au găsit puterea de a se ridica și de a reconstrui. Într-o cadă veche, găleți de plastic și alte recipiente improvizate, ei cultivă legume, un lux aproape imposibil de găsit în Gaza devastată.

Întoarcerea în Jabalia a fost o experiență sfâșietoare. Casele au fost distruse, amintirile au fost șterse, iar sentimentul de pierdere era copleșitor. Dar Mohammed a refuzat să cedeze disperării. El a văzut în ruinile casei sale o oportunitate de a renaște, de a crea o nouă viață din cenușa trecutului.

„Când ne-am întors, am avut un sentiment atât de ciudat – nu pot să-l descriu. Casa în care locuim de 25 de ani… Toate amintirile noastre au dispărut, toate lucrurile noastre au dispărut”, spune Mohammed, vocea sa reflectând un amestec de durere și rezistență.
Familia sa a găsit două camere locuibile rămase în casa lor, dar condițiile de viață erau precare.
„Există o malnutriție severă aici – mâncarea pe care o consumăm nu are valoare nutritivă. Depindem complet de conserve. O vreme nu a existat făină, dar după un timp s-a permis intrarea alimentelor – toate sunt conserve: fasole, năut, conserve de carne”, adaugă el, subliniind realitatea crudă cu care se confruntă locuitorii din Gaza.

Asistența alimentară este sporadică, iar piețele sunt slab aprovizionate. Nordul Gazei se confruntă cu o foamete iminentă. Chiar dacă ultimele rapoarte ONU arată o ușoară îmbunătățire a accesului la alimente, îngrijorarea rămâne cu privire la foametea răspândită. Convoaiele de ajutor care se îndreaptă către nordul Gazei se confruntă cu obstacole și atacuri, iar în Gaza City, un oraș care găzduia peste 600.000 de locuitori înainte de 7 octombrie, funcționează doar două brutării.

Mohammed își documentează viața din Jabalia pe rețelele sociale. Imaginile sale surprind realitatea crudă a războiului: casele bombardate, clinicile distruse, adăposturile supraaglomerate. Dar el împărtășește și amintiri nostalgice despre viața de dinainte de război: portul orașului, pescuitul pe malul mării, vânzătorii de pe străzi. Aceste imagini oferă o perspectivă dureroasă asupra pierderii și a speranței care persistă în ciuda tragediei.

Totuși, Mohammed a găsit o modalitate de a insufla speranță în inimile celor care au rămas în Jabalia. El și familia sa s-au reînrădăcinat în casa lor distrusă, construind o mică grădină unde cultivă legume, o sursă de hrană și de optimism în mijlocul devastării.

„Tot terenul agricol din Gaza a dispărut, a fost măturat și distrus, așa că ne-am dus la piață și am găsit niște semințe”, spune Mohammed. „Nu totul era disponibil, dar am cumpărat ceea ce am putut găsi și am spus: „avem acest spațiu, îl putem folosi pentru a planta unele dintre culturi. După aceea, am decis să începem să cultivăm legume, ca să putem trăi un pic ca oamenii obișnuiți”, adaugă el, cu o sclipire de rezistență în ochi.

Grădina lui Mohammed este o metaforă a speranței, a capacității umane de a se reînnoi chiar și în cele mai întunecate vremuri. Este un simbol al rezilienței, a voinței de a supraviețui și de a reconstrui o viață din ruinile războiului.

În timp ce lumea privește cu îngrijorare la suferința din Gaza, povestea lui Mohammed Qomssan ne reamintește că speranța poate răsări chiar și în cele mai neprielnice condiții. El demonstrează că, chiar și în fața unor provocări incredibile, omul poate găsi puterea de a planta o sămânță de speranță și de a cultiva o viață mai bună, chiar și printre dărâmături.