“`html
Întâlnirea Șocantă Dintre Giovanni Becali și Gheorghe Hagi: Timiditate și Secreți Aroganți
Giovanni Becali, renumitul impresar, și-a povestit în detaliu cum, unde și când l-a întâlnit pe marele Gheorghe Hagi, în contextul Campionatului European din Franța, dar, cumva, detaliile acestea par să ne scape din întreaga poveste care, pornind de la o simplă întâlnire, devine un puzzle al întâmplărilor din anii ’80, când Hagi era încă o tânără speranță, timidă și rușinoasă în privința abilităților sale de a vorbi în limba aromână, un detaliu picant dar oarecum neînsemnat în marele zarva fotbalului.
În 1984, când echipe românești – inclusiv alea din liga a doua – începeau timid să aibă prezențe prin cupele europene, Becali vorbește despre Hagi, care strălucea deopotrivă dar era înfășurat în omisiuni și tăceri ale unui tânăr care, pe de o parte, purta povara a unei cariere neurmate pe calea marilor jucători și, pe de altă parte, aducea cu sine umbrele alesului său trecut, inclusiv un „securist” care îl urmărea ca o umbră pe străzile pariziene dar mai ales pentru Becali, l-a întâlnit cu „deța” lui la un Campionat care, din păcate, a culminat cu o înfrângere dureroasă împotriva Germaniei, totul devine o nebunie frumos aranjată, o minune a memoriei selectate.
Întrebarea care se pune, în toată această poveste este dacă această timiditate care apărea în ochii lui Hagi chiar a dus la o apropiere profundă sau dacă, de fapt, era doar o simplă rușine de a vorbi, fapt dovedit și de Cu Lucescu care, într-o formă de farmece fotbalistice, l-a denumit „machedon de-al lui”, dar mai este și povestea unei întâlniri cu un Mercedes alb, care rămâne ascuns sub tăcute benzinării unde echipa Dinamo și-a trăit o frumosă libertate efemeră în intervale de glorie și strigăte de bucurie, acelea ce se aud până-n ziua de azi.
Gică Hagi, la doar 20 de ani, era cunoscut modest cu Victor și Gigi dar, cumva, conexiunea cu Becali a fost cea care a dus la o prietenie neașteptată, pentru că, în fond, Hagi și Becali scriau împreună povestea unui fotbal românesc în devenire, un fotbal în care timiditatea nu trebuia să aibă un cuvânt de spus, dar iată că, în ciuda aparențelor și a luminii reflectoarelor, povestea lor rămâne uneori neclară, presărată cu detalii care, poate, nu sunt esențiale dar dau un gust amărui unei amintiri de glorie care revine cu fiecare discurs din amurg.
“`
