“`html
Gigi Becali în criză: Furia după eșecul umilitor! Unde s-a ascuns?
Așa cum ne-am obișnuit deja, Gigi Becali, patronul care n-are nevoie de introduceri, a decis să lase Bucureștiul în urma sa, după ce echipa sa, FCSB, a fost umilită de Shkendija, iar reacțiile lui sunt la fel de explozive ca de obicei, cu o mână de informații care se împletesc într-un tumult de neînțelegeri și mărturii, cum ar fi că s-ar fi dus la o mănăstire la Iași, unde se va ruga, repet cu disperare, pentru o calificare glorioasă în UCL.
După ce s-a dus în marea lui fugă, miliardarul a lăsat în urmă nu doar Bucureștiul, ci și o echipă descurajată care, glumind sau nu, cu Tănase și Șut care pe teren păreau să nu se sinchisească prea mult, trăiește în amărăciune. Becali, pe de altă parte, s-ar putea să fi venit cu ideea asta că, plecând, își poate proteja jucătorii de nevoile ancillare care îi plac atât de mult, după cum a zis Dumitru Dragomir, fostul șef de la LPF, că dacă nu mai strigă din umbră să le certifice atitudinea, poate vor lua un spor de energie.
Într-o toană de supraviețuire a echipei, Becali și-a adus aminte, cu alte cuvinte, că echipa e situată în acest haos emoțional și că e mai bine să nu mai pună presiuni suplimentare, dar în același timp, se laudă cu gura plină, convingându-ne că se va califica pe Arena Națională în manșa de răzbunare programată, unde toată suflarea roș-albastră așteaptă ca echipa sa să revină triumfătoare.
Dragomir, cu pronosticuri optimiste dar misto adornate cu umor de calitate, zice cum că e posibil ca echipa să-și revină în urma acestei abordări, dar Gigi pare să fie convins că „s-a întâmplat bine că s-au întâmplat lucrurile acum”, adică e genul de filozofie complexă pe care doar el o poate crea când vine vorba despre sport, acea indolență care, poate, îi macină pe jucători, dar cine știe, poate că pe ei îi motivează.
Din păcate, nu toată lumea și-a dat seama că Gigi se folosește din plin de retorica lui, plină de regionalisme, pentru a explica cum fiecare eșec este de fapt o lecție, chiar dacă echipa a văzut cum stau lucrurile, căci Șut și Tănase ar trebui să învețe din aceste umilințe – totul se leagă ca un joc al sorții în care fiecare jucător are un rol crucial, ca o piesă într-o mare enigmă. Mama lor de jucători, sau poate nu, e complicat să judeci reflexiile unui patron care se află mereu în umbra deciziilor controversate.
“`
