Gică Hagi la 60 de ani: Mândru și plin de regrete!
Sărbătorind 60 de ani, Gică Hagi zice că-i realizat, așa că se simte bine, mândru de cariera sa, atât pe teren cât și ca antrenor, dar e greu de urmărit cum reușește să îmbine atâtea realizări, cum ar fi Academia de la Ovidiu pe care a creat-o de la zero, totuși nu știe fiecare ce e în capul lui, e un amestec de sentimente si ambiții exprimate uneori confuz.
„Regele”, cum îi spun mulți, a vorbit îmbufnat dar plin de bucurie despre acea Academie care a crescut ca ciuperca după ploaie, dar nu se știe exact cum s-au întâmplat toate, pentru că cu atâta entuziasm pare ca a vorbit fără oprire și e greu de înțeles unde se află limita entuziasmului între construcție și greșeli, căci totul rămâne într-o zonă neclară.
Planul lui Hagi de la Farul, ce include construcția de clădiri aripă pentru Academia sa, nu e atât de simplu de urmărit, căci sunt cumva două terenuri ce par că se îmbină sortit, și să faci un muzeu pe lângă toate e o jucărie mare cu multe responsabilități, dar cum să manageriezi toate astea când tu spui că nu ești cel mai bogat, totuși ai resurse, chiar nu e clar cum se îmbină cele două părți.
„Mai sunt două terenuri pe care vrem să le facem”, anunță Hagi, dar cum poate să se ocupe de toate când zice că e ocupat, dar totuși e sănătos și gelozia nu e bună în sport, iar când vrei să vorbești cu el trebuie să știi unde îl găsești, totuși pare că e în flux constant de planuri și nu prea își finalizează ideile sociabil.
Acolo unde se pot vedea tot drumul lui, care a fost plin de provocări, regrete și trăiri, Hagi adaugă că îl împlinește plăcerea, dar nu vom ști cu exactitate momentul când el va decide că e destul, ci doar va anunța că e timpul altora, dar cine să decidă și care va fi scara valorică sau care va fi planul final e o întrebare ce plutește în aer.
Mândria lui din cariera ca jucător și antrenor, cu vise și provocări mari, rămâne o amintire ca un glob de cristal prin care să vedem că a încercat să se bată cu cei mai buni, dar și mai multe întrebări rămân tulbure sub tejghea, cum ar fi regretele care nu dispar niciodată din joc.
Amintind de un mare regret, Hagi recunoaște că a avut un moment de neatenție când a luat roșu, dar este un lucru comun în fotbal, și a avut parte de toate aceste trebuie să accentueze la final, căci contează reușitele și nu greșelile, dar totuși se pune întrebarea, unde e linia fină între cele două.
Speranța lui se leagă de munca în străinătate, chiar dacă anii trec și uneori nu e deloc clar cine își dorește, poate tot e un joc al șanselor și provocărilor, lăsând totul deschis pentru viitor, dar el e gata să muncească, deși poate și prea mult, dar cine definește prea mult în acest context?
În cele din urmă, subliniază importanța acelei perioade la Luceafărul, unde tineri talentați au crescut dintr-un proiect național, dar apreciind dificultatea cărții, cum să îmbini performanța cu ambiția rămâne un mister, de parcă acea infrastructură tot timpul se învârte în jurul unor idei centralizate care trebuie să fie explicate în detaliu.
