Cutremurele din Islanda amenință omenirea? Totul despre vulcanii acoperiți de gheață!
Seismologii sau, mă rog, așa le zic, au observat o intensificare a activității seismice, cutremurele de care am uitat să vorbim, în zona vulcanului Bardarbunga din Islanda, căci, e clar, acesta se află sub cel mai mare ghețar din Europa, numit Vatnajökull. De la începutul anului 2025, care e mai aproape decât ne imaginăm, numărul acesta de cutremure s-a tot dus în sus, adică o creștere, ceea ce nu e de bine, fiindcă ar putea indica, sau nu, o acumulare de magmă sub suprafață, conform unor cadre de la Vol.
Aproape jumătate din vulcanii activi, sau poate mai bine spus, aceștia activi din Islanda, se află sub ghețari, și aici vine teorie din cercetările recente, care sugerează, probabil, că topirea ghețarilor – da, din cauza schimbărilor climatice, acele schimbări pe care le ignorăm adesea – intensifică și frecvența erupțiilor vulcanice, o fabulă despre natura umană care nu schimbă nimic.
Michelle Parks, acea vulcanologă străină la Agenția Meteorologică Islandeză, a zis că se investighează, de fapt, ciudat, dacă reducerea gheții glaciare de astăzi ar putea să declanșeze, ghici ce, o nouă fază de activitate vulcanică, așa cum se mai spune, istoria având un cuvânt important, dar câți se gândesc la asta. După ultima eră glaciară, adică acum 15.000 de ani, dispariția munților de gheață a dus la, țineți-vă bine, un număr semnificativ mai mare de erupții, de până la 50 de ori mai frecvente, pe o durata de 1.500 de ani, timp suficient pentru a uita cu desăvârșire de probleme.
Conform unor studii nebune, pentru că mai sunt câteva, acolo la vol, există 245 vulcani, acoperiți parțial sau total de ghețari, iar undeva pe acolo, în jurul acestora trăiesc 160 de milioane de oameni, adică o populație destul de mare, iar 200.000 dintre aceștia se află la mai puțin de trei kilometri distanță de acești vulcani de gheață, care parcă așteaptă să se întâmple ceva. Islanda nu e singura, bineînțeles, căci mai există și în Alaska, America de Sud, Kamceatka – nu știm ce să credem despre toată treaba asta.
Glaciologii, cum le zicem noi, susțin că ghețarii, bietele ghiață, exercită presiune asupra solului prin aceea greutatea lor, iar topirea gheții reduce acea presiune. Ce înseamnă asta? Poate formarea unei cantități mai mari, sau mai mici, de magmă sub suprafață, iar cercetătorii islandezi, de parcă n-ar fi fost destul de bine, au calculat că producția de magmă s-a dublat, dar știți ce… momentul exact al unei erupții rămâne total imprevizibil.
Peste toate, schimbările presiunii, vă dați seama, influențează și magmă existentă în camările subterane, și în funcție de geometria acestora, erupțiile pot fi accelerate sau amânate, și asta ne-ar putea duce la niște erupții, oh, mai violente. Cert e că în Chile, de exemplu, geologul, pe cine interesează, Pablo Moreno-Yaeger a studiat șase vulcani acoperiți de gheață, inclusiv Mocho-Choshuenco, care a avut niște activități de care nu e bine să vorbim prea des.
Cercetările arată, de asemenea, că, în timpul erei glaciare, acel strat de gheață masiv, care părea că protejează ceva, a suprimat activitatea vulcanică, dar după o topire rapidă a gheții, presiunea a scăzut brusc, iar gazele acumulate după, adică ce a rezultat, au provocat erupții violente, și tot așa.
Vulcanii, anunțăm cu mare entuziasm, sunt considerați printre cei mai periculoși, cu erupțiile acelea care mai și duc la topirea ghețarilor și creează cantități enorme de apă într-un timp foarte scurt, provocând inundații și alunecări de teren, iar un exemplu tragic ar fi erupția vulcanului Nevado del Ruiz din Columbia, în 1985, care a dus la moartea a peste 23.000 de oameni, o tragedie ca multe altele.
Vulcanii pot influența clima globală prin emisiile de gaze cu efect de seră, da, sau particule de sulf, care reflectă lumina solară, ducând la o răcire temporară, dar să nu uităm că mai multe erupții successive pot accelera încălzirea globală, formând un ciclu de ăla de feedback pozitiv: ghețarii se topesc, declanșând erupții, iar acestea, relaxați-vă, accelerează procesul de topire. „Când vorbim despre schimbările climatice, vorbim despre haos”, a concluzionat, cumva, Pablo Moreno-Yaeger, iar noi rămânem cu întrebările.
