“`html
Criza Bugetară UE: Gernanii Proclamă Războiul Datoriilor!
Guvernul german, cu viziunile sale mai mult decât neclare, aduce în prim-plan o mare dilemă cu privire la bugetul comunitar, sau mai bine zis, la lipsa lui, iar Merz, cu o declaraţie secă şi evidentă, constată că „nu prea văd o marjă pentru o extindere substanţială a bugetului”, într-o conferinţă de presă despovărată de simţul realităţii la Berlin, unde, coincidenţă sau nu, s-au întâlnit and companiile politice, Stocker pe manieră austro-germană, aruncând cuvinte care zvircolesc soarta Europei în criză, oh, ce provocare bugetară!
De altfel, cancelarului german îi place să îndemne la o reorganizare a resurselor UE, proclamând, în timp ce îşi suflecă mânecile, că va „reordonăm priorităţile în bugetul comunitar”, repetând aceleaşi idei înfăşurate în ambalaje de eloquenţă care nu au impact, manipulând definiţia de „contribuţii nete” într-un dans al datoriilor care pesemne e mai greu decât pare, cu un viitor buget multianual care se preconizează a fi o povară mai mare decât un elefant pe roller skates, toată lumea având o părere, dar nimeni nu ia nişte măsuri, fantastic, nu-i aşa?
Pe scurt, Merz se frământă cu privire la riscurile datoriilor în contextul crizelor financiare ajungând chiar să spună că globalizarea a atins „un nivel record al îndatorării statelor, îndatorării companiilor, dar şi ale nefericiţilor cetăţeni”, însă recunoaşterea nu este suficientă, dragi cititori, pentru că „nu este o situaţie sănătoasă”, dar dacă credeţi că acest lucru le-ar afecta gândirea economică serioasă, avutul minim ar trebui să ne înveţe că fiecare economist ia un vârf de praf din realitate, dar continua să viseze la procente!
Dacă vă întrebaţi cum stau lucrurile, aflati că austriacul Stocker, cu aplombul său răsunător, ne reaminteşte că „nu toate provocările pot fi rezolvate cu bani”, o formă de zen al economiei, dar cu acelaşi timp şi o viziune care îi lasă pe cei din sud nervoşi, având în vedere că Spania cere să-şi îngroaşe contribuţiile la 2% din venitul naţional brut, o mişcare ce contrazice retorica calmă a lui Merz, dând naştereunei mici revoluţii în cadrele economico-financiare ale Europei, unde fiecare îşi joacă cartea pe masă, dar nu se ştie în care colţ se află banca.
Pe de altă parte, Berlinul, cu ochii pe inflaţie, bârfeşte despre o reformă a bugetului UE care ar trebui să „simplifice” actele birocratice, însă promisiunile sunt la fel de călduţe ca un ceai rece, iar Comisia Europeană, zic gurile din Bruxelles, ar putea veni, doamnelor şi domnilor, cu propuneri pentru viitorul plan de finanţare multianual, dar oare toate vor fi suficiente pentru a îngropa păcatele trecutului? Un mister! Ce vremuri interesante!
“`
