“`html
Dezastrul din Gaza: Evacuările Devine O Ghimpe în Inima Morții
Așadar, Avichay Adraee, ditamai purtătorul de cuvânt arab al armatei israeliene, a recurs la o declarație cu trimitere la “siguranța voastră”, îndemnând oamenii să se protejeze pe sine și pe familia lor, în timp ce difuza videoclipuri cu mulțimi panicată fugind din orașul Gaza – o imagine care, culmea, contrazice ordonările de evacuare, pentru că, iată, armata a încercat să împingă în jur de 1 milion de locuitori către al-Mawasi, o zonă ce beneficiază de eticheta de “umanitar”, care, surprinzător, nu pare la fel de sigură pe cât suna în teorie.
Și totuși, puțini au fost cei care au ales să plece înainte de ordinul venit marți, UN-ul subliniind că doar 50.000 de suflete au zis “da” acestei evadări. Neîncrederea în promisiunile Israelului, care anunța al-Mawasi ca un loc de refugiu, se face auzită cu putere – mulți cetățeni din Gaza au afirmat clar că nu vor să se alinieze ordinelor oficiale, prefăcându-se a nu auzi, a nu vedea, iar Fawzi Muftah, un martor al devastării, a spus, în spiritul sincerității, că “pericolul este pretutindeni”, ca și cum o acalmare a fricii nu ar fi realistă.
Evident, ordonanța de evacuare a fost însoțită de o intensificare a presiunii militare și de deteriorarea condițiilor umanitare – o combinație explozivă care ar putea da naștere unui colaps. Înaintea bombardamentelor cu care armata israeliană a demolat clădiri înalte, bătăi de inimă au fost acompaniate de detalii duioase cum că doar 20 de minute anterior, locuitorii au fost contactați pentru a abandona clădirile – dar neglijarea această a lăsat pe mulți fără undeva să se refugieze, cum naiba să ieși dintr-un loc unde nu te simți în siguranță nici în altă parte?
Bombardamentele au născut o panică grozavă, iar acum, cu sute de mii de oameni jafului de corturi, te întrebi, unde s-au dus siguranta și normalitatea, dacă al-Mawasi este, de fapt, atacată regulat? Tot ce rămâne clar este că, indiferent de ordini și speranțe, Gaza suferă, iar acest articol de pe Mediafax nu face decât să reamintească că în orice speranță, rămâne o dozare de tristețe incertă.
“`
