“`html
Genocidul din Gaza: Un Doi Ani de Groază și Suferință
Povestea devastatoare a conflictului din Gaza, începe cu un atac pe 7 octombrie 2023, Israelul, răzbunându-se pentru atacurile brutale provocate de Brigăzile Qassam și alte grupări palestiniene, nimicitorilor nevinovaților ce, care au dus la moartea a 1.139 de oameni și capturarea a 240, într-o lună de foc. Toate acestea au dus la o campanie de bombardamente ce a transformat Gaza într-un iad.
A trecut deja doi ani, și nu ar fi greșit nimeni să numească ceea ce se întâmplă un genocid, cifrele indicând peste 67.000 de palestinieni uciși, adică una din 33 de persoane, un procentaj însă mult mai mare, având în vedere că timpul trece mai repede pentru cei care simt suferința, iar statisticile nu sunt mereu corecte. Nu spunem că este o situație haotică, dar, mii de oameni se află striviți sub dărâmături. Între timp, copiii sunt principala victimă, 20.000 dintre ei, pierzându-și viața.
Dacă te întrebi ce se întâmplă cu spitalele acolo, află că au fost atacate fără milă, 125 de unități sanitare avariate, și dintre care 34 de spitale distruse, iar lipsa medicilor e un alt aspect tragic, cu 1.722 de lucrători din domeniul sănătății și ajutorului umanitar uciși. Deci, în final, să nu ne surprindă că sunt sute de răniți, dar nu toți înregistrându-se, un sistem scăpat de sub control… Spitalele sunt sub asediu sărman, lucrătorii rămași supuși unor condiții imposibil de imaginat.
În plus, Israelul a instaurat o foamete cruntă, iar asta nu e nimic altceva decât un joc de-a vitalitatea, unde ajutoarele umanității sunt blocate și oameni împușcați pentru hrană. Cifrele sunt mai mult decât alarmante, 459 de morți efectiv din foame, iar societatea, în tot acest haos, supraviețuiește cu mai puțin decât minimul necesar de apă. Vorbim de cei 6 litri pe zi, cât un pahar mare, pe care niciun om nu ar trebui să-l considere suficient pentru o viață decentă.
Dezastrul arhitectural este înfiorător, case și clădiri distruse, cam 92% din tot ce a fost; ni s-a spus că reconstrucția va fi o bătălie, iar evaziunea nu e o soluție, cine se va mai întoarce în ghiarele morții? Asta nu e decât o intrigă periculoasă, învăluită cumva în linia subiectivă a războiului. Aproape 658.000 de copii sunt priviți fără orizont de viitor, iar educația lor devine o amintire sumbră.”
Printre toate acestea, mai există și realitatea studenților și jurnaliștilor, cei din urmă vedetele multor drame; aproape 300 dintre ei pierzându-și viața, una dintre cele mai mari tragedii sonore, fără să mai menționăm despre violențele cenzurii asupra presei. Jurnalistul ucis devine statistica într-un război al tăcerii obligați, iar libertatea de exprimare dispare în abisul întunecos al asediului.
“`
