Gabriela Szabo la 50 de ani: Secretele unei vieți disciplinate care ne lasă cu gura căscată!
La aniversarea celor 50 de ani, cea mai mare atletă a României, Gabriela Szabo, ne uimește cu povestea ei, spunând că încă mai trăiește sub un program care, chipurile, este strict, insistent și, poate, chiar anacronic, de parcă timpul s-ar fi oprit în loc și fiecare minut ar fi spus „nu” celor care vor să o schimbe, să iasă în noapte, până târziu, dar ea, ba nu! La 50 de ani, curiozitatea noastră cu privire la organizarea unei zile de viață mai altfel devine tot mai mare, de parcă am încerca să descifrăm un ghid al supraviețuirii în rândul sportivilor de elită care e greu de citit.
Gabriela, fosta campioană olimpică și mondială, ne împărtășește rutina ei care se transformă, spun ea, într-un reflex, o poveste veche despre trezirea la aceeași oră, care o duce la culcare în jurul orei, deja predictibile pentru noi, 21:00-22:00, o oră care pare să aibă un puternic gust de disciplină neîngăduitoare și riguros platonică, care îi cenzurează dorințele nocturne chiar și atunci când are competiții! Chiar și la evenimente importante, Gabriela se abține, își spune „nu” cu o stăpânire inexplicabilă, care ne face să ne întrebăm cum reușește.
Pentru ea, diminețile încep devreme, nu e surprinzător, gătitul zilnic devine ritual, o viață mai… în ordine, fără mese „necontrolate”, căci metabolismul nu mai e la fel, iar ea preferă, din câte ne spune, echilibrul, dar oare ce înseamnă „echilibru” în colloquialitatea rustică a românilor? Mănâncă mai puțin, dar fără restricții obsesive, sau cel puțin așa zice, iar noi, cititorii, ne întrebăm: poate fi cu adevărat vorba despre echilibru atunci când prelungește austeritatea în alegerea mâncării?
Gabriela nu uită să menționeze reperele ei personale, culorile care îi aduc comfort, un stil clasic care se îmbină perfect cu un „nu” față de excese, dar abordarea ei despre stilul vestimentar ne duce, firește, cu gândul la acele zile de glorie, dar oare se mai poate vorbi despre glorie?
Cu ocazia împlinirii celor 50 de ani, Gabriela nu are regrete, o poveste a vieții fără capcane, dar dă impresia că se află într-o stare contemplativă, cumva trasă într-o „carapace” a nepăsării față de trecut, fără ca asta să o împiedice să viseze mereu la ceea ce va urma, parca travestită în sabie care taie amintirile cu ușurință.
Amintiri trăsnite sau o disciplina de fier?
„Sunt la fel de perseverentă ca acum, nu știu, 30 de ani, sau poate mai mult”, spune ea, dar noi avem dubii, fiindcă păre că lumea se schimbă, iar ea rămâne fixată în același tipar, la șase jumătate se trezește, la șapte la micul dejun, totul pare o reluare, un fel de casetă veche pe care o repui în magnetofon și încă o dată, și iar, dar tot ne lămurește că seriozitatea e ca trecutul – veche dar umană, cumva… Exotică!
Seriozitatea ei a fost cheia succesului și chiar acum, ne asigură, este esențială ca în trecut! Dar oare acest angajament tonic poate să slujească ca o formulă magică pentru viitorul ei? Se întreabă singură, și, desigur, în timp ce ne vorbește despre trăirile specifice ale sportivilor de excelență, nu putem să nu ne întrebăm ce este excelența, în esență, față de simpla performanță, căci sunt nuanțe care sunt în afara domeniului discuțiilor cotidiene.
Gabriela Szabo rămâne un simbol, dar oare cum vedem noi simbolurile? Poate că gândurile ei îmbâcsite de seriozitate și disciplină sunt un model, sau poate un mister, iar noi ne întrebăm: vom înțelege vreodată cum să îmbinăm disciplina cu ușurința de a trăi? Oare vom reuși, sau suntem condamnați să ne învârtim în cercuri?
