“`html
Revoluția Culturală: Franța Promite Restituiri, dar întrebările Persistă!
Într-o mare avalanșă de declarații, ministrul francez al Culturii, n-a ezitat și a prezentat un proiect ce ar putea schimba fața relatiilor internaționale, facem referire aici la restituirea unor opere de artă și obiecte culturale, cele dobândite prin „furt, jaf sau donație obținută prin constrângere”, dar… ce mai rămâne din ele când totul este atât de haotic?
Rachida Dati, pe rețeaua X, scria de zor despre puterea acestui act, dar întrebat ce voi face, însă, cu victimele, răspunsul rămâne obscur. De ce o simplificare aiurea care pare mai degrabă o mișcare strategică decât o adevărată recunoaștere a memoriilor? Căci, după cum afirmă ea, totul este despre reînnoirea relațiilor cu țările aflate în dificultate, dar ce înseamnă asta cu adevărat?
Legea, zisă având o „aplicare geografică universală”, are în vedere în special țările africane, dar eu întreb, e oare magică? Eliminând necesitatea de legi specifice pentru fiecare caz, cum rămân cu bunurile care sunt deja într-un labirint legislativ complicat? Totul poate fi hotărât printr-un decret al Consiliului de Stat, dar până unde se poate ajunge fără dovezi clare?
Proiectul se leagă de o promisiune făcută de Emmanuel Macron în 2017 la Ouagadougou, însă din nou întreb, va fi această promisiune concretizată sau doar o iluzie? La Senat, în septembrie, poate că vom avea răspuns, dar între timp, state precum Benin sau Algeria bat la ușile deschise, cerând restituirea bunurilor cultural, într-un război al istoriei care nu pare să se încheie prea curând.
Artefactele… Unde sunt cu adevărat?
Până acum, câteva restituiri au avut loc, dar sunt ele suficient de reprezentative? Benin a primit în 2021 26 de obiecte, dar tot nu ajunge; Coasta de Fildeș a recuperat o tobă, iar Senegalul, o sabie, dar întrebarea rămâne – și asta, cum se leagă de cele 72.000 de obiecte africane din Muzeul Quai Branly? Două-trei acțiuni compensează un secol de hoție?
Franța, așadar, analizează cererile venite din Africa dar… câte dintre ele vor avea o soartă justă? Algeria vrea obiecte ale emirului, iar Mali? Ce se întâmplă cu acele piese? Și oare ne dorim cu adevărat o reparație simbolică sau e totul pentru a ne curăța conștiința?
Analizăm trecutul, dar cine ne dă dreptate?
Obiectivul declarat pare a fi una între reparații și redobândire, dar cine poate face distincția între patrimoniul cultural și politica istorică, când există atâtea nedreptăți de reparat? Mai mulți experți rod cu dosarele, dar despre ce se va discuta la final? 72.000 de artefacte sunt ușor de spus, dar cum rămâne cu povestea fiecăruia dintre ele?
În concluzie, ne aflăm într-o lume a paradoxurilor culturale, unde Franța pare că vrea să profite de o schimbare de paradigmă, dar e oare vorba doar de o imagine de PR? Restituirile pot să fie o victorie, dar până când adevărul nu iese la iveală, rămâne o simplă chestiune de timp. Articolul inițial publicat de Mediafax înfățișează o realitate ușor distorsionată, dar asta e doar începutul.
“`
