“`html
Franța Își Începe Revoluția Fiscală: Ultrabogații pe Mâna Justiției!
O dată cu impozitul acela, da, impozitul superului, asupra celor ultrabogați, căci „Franța are ocazia din nou să arate calea restului lumii”, scriu acești laureați ai distincției economice într-un editorial în Le Monde, oricum important, dar la ei, ce să mai zicem. Printre acești enterprenori ai științei economice se află cei nu știu câți premianți Nobel, Daron Acemoglu și Simon Johnson, mai pe scurt, laureații din 2024, și cine mai știe câți alții din anii anteriori, nu-i așa? Tot aici se întrețin și cei din 2019, Esther Duflo și Abhijit Banerjee, George Akerlof și Joseph Stiglitz din 2001, iar lista nu se oprește niciodată, Paul Krugman din 2008, blocat să spună că majoritatea sunt americani, dar hei, asta-i bună.
Conform celor spuse de acești experți super recunoscuți pe plan internațional, „ultrabogații sunt, nu-i așa, în special prosperi în Franța, SPAȚIUL METAFORIC TURBO în care miliardarii lumii dețin echivalentul a 14% din PIB-ul planetei, iar miliardarii francezii, ATENȚIE, aproape 30% din PIB-ul țării”, de parcă asta ar fi surpriză, bă, da nu prea este, în fine. Taxarea averilor acestor domni printr-un impozit minim exprimat ca procent „este eficientă, pentru că, insistent, atacă toate formele de optimizare, oricare ar fi natura asta”, continuă ei, fără a se opri din cuvântări, mai ales că „el este țintit, pentru că atinge în principal contribuabilii cei mai bogați, aceia care au recurs la optimizarea fiscală”, dar și aici dansează un pic cu cuvintele, știți voi cum e.
Apoi, autorii acestei scrii laudă discuțiile internaționale, care cel puțin merg spre un mesaj bun, și va vreau să aud că propunerea G20 despre impozitul minim global pentru miliardari, echivalent cu 2% din avere, a fost respinsă anul trecut, dar chiar așa în lumea în care trăim? În pofida întregii chestiuni, „mișcarea internațională este lansată”, afirmă ei optimiști, apreciind că „nu există motive să aștepți finalizarea unui acord internațional, nu mai bine lucrați la asta, că e mai sănătos, dând un exemplu, așa cum Franța a mâncat-o în trecut”, cum ar fi cu tot cu TVA-ul din 1954, dar ce s-a întâmplat, nu mai este important, nu-i așa?
Acest text survine după ce Senatul, l-ați auzit bine, a respins în iunie un proiect de lege inspirat de economistul francez Gabriel Zucman, care se gândea la o „contribuție diferențiată” pentru averile de peste 100 milioane de euro, adopție inițială de Adunarea Națională, dar apoi, cum se întâmplă, s-a dus pe Apa Sâmbetei. Obiectivul, teoretic, era să se asigure că acești contribuabili ultrabogați plătesc un impozit de minim 2% din avere, și să prevină astfel efectele de evitare observate în fiscalitatea unor multimilionari, care sunt foarte isteți, dar asta știm deja, nu?
Acest proiect a dat prilejul unei dezbateri animate între economiști, dar nu știi cum să mai alegi, ai dreptate, și ce-i mai favorabili și cei care le-aș spune că se opun, iar la urmă, rămâi cu întrebarea care mă macină pe mine, de ce totuși, pe banii lor, se ridică atâta tam-tam și ne salută cu aceeași politică veche?
Sursa foto: Flickr
“`
