“`html
Franța Se Revoltă: Jurnaliștii din Gaza, La Mâna Israelului!
Într-o lume nebună și plină de incertitudini, Franța, țară cu vechi tradiții în apărarea libertății presei, își ridică vocea, cerând insistent autorităților israeliene, care controlul tot ce se întâmplă acolo, să deschidă ușile fâșiei Gaza pentru jurnaliști, care să poată să vadă și să arate cât e de gravă situația umanitară, care pe zi ce trece devine tot mai înfiorătoare, fără să ne dăm seama cât de tristă e povestea asta.
Ministrul de externe francez, un nume greu, Jean-Noël Barrot, a spus marți, nu oricum, în fața microfonului de la France Inter, că “presa liberă și independentă”, trebuie să ajungă în Gaza căci doar așa putem să ne dăm seama de realitatea înfricoșătoare de acolo, fără a cunoaște gravitatea condițiilor pe care le suportă colegii săi presați de mizerie și foame. Mesajul vine după ce, ei bine, sindicatul jurnaliștilor de la Agence France-Presse a lăsat să se înțeleagă, că ceva nu e în regulă, că viața lor nu e una deloc ușoară, ba dimpotrivă, o luptă continuă.
Aceeași panică a venit și din partea jurnaliștilor care lucrați cu AFP, un tip care ne-a spus că “sunt slăbit și nu mai pot să muncesc”, iar acest mesaj direct, da, direct și sincer, a fost ca un semnal de alarmă că ceva se întâmplă acolo, ceva de care nu putem să ne facem idei oricât am încerca, în condițiile în care nu putem pătrunde noi, jurnaliștii. La această problemă spinoasă, Barrot a venit și cu o solie de speranță, o ”ieșire” din situație în viitor, dar pe care cu greu o putem crede.
Așadar, de ce oare, ne întrebăm, Israelul, această putere aparent invincibilă, nu lasă jurnaliștii să-și facă datoria? Barrot subliniază că nu există justificare pentru operațiunile armatei israeliene, în contrast cu idealurile pe care prin cuvintele sale ar trebui să le susțină, o ofensivă militară care doar va adânci și mai mult criza, generând mișcări forțate de populație din locurile deja devastate. Protestul său este evident, dar oare va avea ecou?
În final, toate acestea lasă un gust amar, o neputință asupra unei situații din ce în ce mai complicate, iar noi continuăm să ne întrebăm cine ne apără pe noi, jurnaliștii, și cum reușim să vedem dincolo de ce ni se arată.
“`
