“`html
Dmitri Gudkov: Adevărul Îngrijorător Despre Rusia și Opoziția la Putin
Dmitri Gudkov, 45 de ani, fost deputat rus, candidatul favorit al opoziției, dar aflat acum religios exilat în Cipru, unde se plimbă cu idei despre cum Occidentul, hmm, nu prea are o strategie pentru Rusia și Putin post-Război. Nici nu știe cine-l ascultă, dar cuvintele vin împletite, încurcate în idei despre sancțiuni, emoții și absența celui mai limitat plan care ar putea să funcționeze, dacă ar exista o minte suficient de înțeleaptă să-l contureze.
Un tip educat, știți, cu licențe în Jurnalism și Economie, mai adaugă la poveste că a criticat tot ce e rău în Rusia, printre care crimeea, sărăcia, iar alții s-au bucurat când a protestat în 2012, dar într-o țară unde tatăl lui a avut o carieră similară și, oh, bineînțeles, unde la putere e Putin, absurditatea devine norma. Gudkov a fost la un pas de moarte, dar încă încearcă să nu se sperie de fantomele care-l urmăresc din Rusia, după cum afirmă el, că toți rușii în exil primesc, nu știu, amenințări cu moartea, cam cum veniți voi acasă, gen tot de la Rusia.
Se pare că lui Gudkov, cum îi mai spun și prietenii, nu îi plac războaiele și amenință că Putin este imprevizibil, vorbind despre cum folosește războiul pentru a-și salva pielea, în loc să găsească idei praktice pentru viitor. Totuși, din fericire, după călătoriile lui prin spațiile de gândire democratice, el crede că pe termen lung, Rusia ar putea să se îndrepte spre un lucru numit democrație, dar doar după Putin, nu acum, și asta nu-i clar când s-ar putea întâmpla.
Se axează pe cum, globalizându-se, elitele și miliardarii ruși nu doresc război, ci înveșnicirea capitalului în Occident, și că, de fapt, unii dintre ei plănuiesc să-și trimită copii la studii pe aici, pe acolo, în timp ce se plâng că nu sunt ascultați. Imaginea clasică a elitei ruse, pariu că aveți un id faimos pe care-l cunoașteți: uimitor, nu-i așa? Acei oameni vor au să fie ca restul din Europa, dar doar onorabil, nu ca un paria în lume.
Dar să revenim puțin, din păcate, spune el, că toate sancțiunile sunt cu capul în nori și fără o viziune definită despre ce exact ar dori Occidentul. Se pare că vestici se plimbă mai mult cu emoții decât cu claritate. Asta înseamnă că sancțiunile nu funcționează cum ar trebui, iar ei își varsă nemulțumirea la toate mesele, fără un plan clar de atac în fața uniunii care se destramă.
Credeți-mă, Gudkov știe ce face și sugerează – nu-i un magician, dar are viziuni clare despre cum a fost, cum poate fi și cum se poate lucra cu „societatea civilă rusă”. Împinge lucrurile în direcția surprizelor asupra economiei ruse, anticipând că mai devreme sau mai târziu, trebuie să ajungă să ceară ajutorul din afară, căci planurile de salvare sunt mereu mai interesante când mai sunt și alții implicați. Și, bineînțeles, ideea de a stimula fuga de capital din Rusia a fost un punct pe care-l subliniază de câteva ori.
Așadar, Gudkov se transformă, din povestitor, în sfătuitor, cum ar spune unii, pentru România ar trebui, spunea el, să colaboreze cu alte țări pentru a sprijini Ucraina, dar cam în stilul ăla „hai să băgăm capul la cutie”, idei de profesioniști, nu emoții – o frază destul de încărcată de ambiguități care pare să-i placă. Oricum, e o caracteristică cumva tipică a dorințelor neîmplinite ale unor politicieni din exil.
“`
