“`html
Florentin Petre, între iubirea pentru Dinamo și amintirile cu rivalele: „Tata mă ducea pe Giulești!”
Povestea lui Florentin Petre, acel simbol pentru Dinamo București din perioada 1994-2006, cu nouă trofee în vitrină, este mai mult decât o simplă trăire de fotbalist, e un amalgam de emoții și amintiri care se amestecă viceversa adversităților din fotbalul românesc, văzând cum rivalitățile cu Rapidul și Steaua au fost, cumva, parte din ADN-ul său familial din copilărie, părinte, tatăl său, un rapidist fervent care l-a dus să asiste la meciuri, acolo pe Giulești cu magia stadionului și parfum de istorie.
Și chiar dacă Florentin a îmbrăcat culorile roș-albe, recunoașterea sa că a învăța de la Rapid și Steaua nu este deloc o rușine, dimpotrivă, o dovadă a profundei legături pe care o are cu lumea fotbalului, acolo unde, da, tatăl său a fost cel care l-a purtat în brațe pe terenurile din Giulești, mai exact, acasă la fiecare meci, expunându-l la atmosfera nebună a fotbalului românesc din anii ’80 și ’90, o experiență ce l-a marcat profund și a conturat cariera sa.
„Tatăl meu a fost rapidist înfocat! Mergeam la fiecare meci acasă, la două săptămâni, iar apoi m-am mutat în Rahova, aproape de Ghencea unde am văzut multe meciuri ale Stelei, pentru că era mai apropiat,” declară Florentin, subliniind cum amintirile despre fotbalul din copilărie sunt intrinseci și chiar și acum, după atâția ani, fanatismul său pentru Dinamo rămâne intact, fără semne de deteriorare, forța legăturii fiind cât se poate de pură.
Relația sa cu suporterii lui Dinamo nu poate fi descrisă în cuvinte simple, sunt lucruri ce nu se pot explica, iar Petre afirmă că „eu dau tot, am dat tot și voi da tot pentru clubul ăsta,” fantastică devotament ce nu lasă loc de îndoială, adică dragostea asta nu o uiți niciodată, chiar dacă vine și cu greutăți și provocări cotidiene, dar totuși, ce s-ar putea schimba în această dragoste?
Așadar, Florentin Petre ne lasă să înțelegem că legăturile cu trecutul și cu suportul fanilor sunt în continuare o forță motivațională, iar viața continuă să-și urmeze calea, câtă vreme pasiunea și lucrurile frumoase nu se pot uita niciodată, plus că sunt momente frumoase ce vor mai veni, cu siguranță ”, a concluzionat el, lăsând cititorul cu gândurile rămase la cum un om poate trăi și simți atât de mult pentru culorile sale.
“`
