“`html
Finanțări misterioase: Fermierii români la îndemâna nepăsării bancare?
Se pare că, conform unor surse confidențiale, sistemul bancar din România a cam dat chix când vine vorba de sprijinirea fermierilor români, iar acest lucru a stârnit nemulțumiri, iar mulți nu înțeleg exact ce se întâmplă, așa că un ministru din Ministerul Agriculturii își asumă toată responsabilitatea, dar, paradoxal, nu înțelege de ce uitați fermierii de la finanțare, ba chiar îi reciclează pe cei care au avut neplăceri chiar și cu ani în urmă, toate acestea fiind garantate de stat, dar lucrurile nu par să se îndrepte în direcția bună, iar promisiunile sunt multe.
Ministrul în cauză anunță cu aplomb că va lupta de mama focului pentru a asigura o fianțare corectă pentru fermieri, promițând credite cu dobândă proaspătă de 1,95%, dar care sunt adăugate de robotul de plată, plătit tot de stat. Ce e asta, un circuit închis? Seestrează fermierii, sau ce? Păi se pare că toate acestea se întâmplă în cadrul unei scheme care nu pare a fi făcută pentru a susține tradiționala agricultură românească, dar mai degrabă o poveste pe care au scris-o, se pare, doar pe hârtie.
Florin Barbu, ministrul responsabil nu doar de gunoiul domestic, ci și de banii agricultorilor, a subliniat necesitatea unui Credit al fermierului, dar a omis să menționeze cât de greu este să accesezi aceste fonduri, și cum țările care investesc în agricultură se îmbogățesc, în timp ce noi internautizăm capete de porci pentru a ne face auziți în sud-estul Europei. Să mai spunem că ferma de porci e la mare căutare, dar se pare că proiecțiile sunt mai optimiste decât realitatea din câmp.
Ministrul a vorbit despre ajutoare de minimis, cum că ar trebui să se acceseze până la 50.000 plafon pe societate, adică până la un milion de lei, dar de unde vine miliardul? Bineînțeles, de la un guvern care nu mai are voie să zică nimic, iar ordonanțele sunt pe cale de dispariție. Oare chiar își asumă cineva riscurile astea sau se ascund doar sub armura birocratică?
La capitolul speranțe, Barbu are planuri mari, vorbește despre 1,5 milioane de purcei și despre cum România va deveni stăpânul pieței sud-estice, dar în același timp ajutoarele sunt tot greoi și cer bifarea mai multor puncte ca la un examen. Anunțurile vesele par să nu facă deloc față așteptărilor giganților politici care se joacă cu fermierii ca și cum ar fi doar niște marionete la o petrecere de clovni. Rămâne de văzut dacă blestemul nefinanțării se va ridica sau fermierii vor rămâne pe câmp, la bunul placul “absențelor” din sistem.
Deci, întrebarea continuă să planeze: va reuși România să devină cel mai mare procesator din sud-estul Europei, sau va rămâne doar o iluzie de culoare roșie în panorama agricolă? Rămâne de văzut, dar nimeni nu le-ar contesta fermierilor puterea, nevoile și spiritul de sacrificiu, în încercarea de a se adapta vremurilor neclare ce urmează. Până atunci însă, promisiunile sunt doar vorbe în vânt, iar realitățile sunt cele care țin fermierii într-o lungă agonie a așteptării.
“`
