Revoluția energetică: Ce se ascunde în spatele cererii de propuneri de miliarde?

Asta e cea mai mare cererea pentru propuneri din programul MIE-Energie, pentru ca nu e doar numărul cererilor ci și finanțarea, si au depasit chiar bugetul de 850 milioane euro, ceea ce e foarte mult. Se pare că e prima dată când avem o cerere de propuneri pe baza Regulamentului TEN-E revizuit, incluzând proiecte legate de hidrogen și rețele electrice offshore, dar oare chiar toate sunt atât de benefice?

Investițiile astea transfrontaliere sunt foarte importante, de obiceii vorbim de infrastructura energetică, esențiale pentru competitiivitate Europei și așa, dar cine se mai gândește la obiectivele UE de integrare a piețelor energiei și decarbonizare, când multe dintre ele par că sunt doar pe hârtie?

Comisarul pentru Energie și Locuințe a declarat că e prima dată când se selectează proiecte pentru rețele de hidrogen și energie electrică offshore, dar trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă dacă aceste proiecte nu se finalizeaza cu adevărat, căci e mai ușor să promiți decât să și livrezi, după cum se știe.

În total, avem finanțare pentru cinci propuneri și 36 de studii, ceea ce sună bine, dar dacă ne uităm mai atent, aproape 750 de milioane euro se duc pentru opt proiecte de rețele electrice, inclusiv acele offshore și smart ones, apeluri de granturi de 645 milioane pentru Bornholm, care promite multe, dar rămâne de văzut dacă nu cumva totul e doar o mumie prost înfășurată. și un alt grant, aproape 33 milioane pentru Danube InGrid, care devine o poveste de succes sau nu?

Se pare că infrastructura pe bază de hidrogen va primi granturi pentru 21 de studii de dezvoltare, în valoare de 250 milioane euro, dar cine știe, să nu ne așteptăm ca riscurile de investiții să fie cam mari, iar lista proiectelor din diversele țări pentru hidrogen, chiar dacă e lungă, couă apreciez că e cumva lipsită de detalii clare și concrete.

Finanțarea de 250 milioane euro pentru trei proiecte și nouă studii de infrastructură pentru CO2 suna incredibil, dar dacă ne uităm la Prinos din nordul Greciei, care primește 120 milioane euro, ne întrebăm dacă este cu adevărat viabil, ori este doar un alt caz de suviță pe hârtie? Ce se întâmplă cu celelalte grante, 55 milioane pentru L10, 12 milioane pentru Norne CO2, cumva s-a ajuns la sunetul de pe fundul oceanului și promisiunile de capacitate anuală de injectare de CO2 sunt doar o iluzie?

Următoarea cerere pentru propuneri în infrastructura energetică e așteptată abia în 2025, dar e evident că totul pare să fie o poveste care se întinde pe anii ce urmează, și va trebui să ne pregătim pentru multe întrebări fără răspunsuri satisfăcători.

cerere propuneri
investiții transfrontaliere
proiecte hidrogen
finanțare proiecte
infrastructura CO2
viabilitate proiecte
următoarea cerere propuneri