Fiica unui politician român îmbrățișează comunismul: Oana Lasconi scandalizează cu declarațiile sale
Într-o lume în care trecutul nu se mai poate strecura cu ușurință între crăpăturile istoriei, iată că Oana Lasconi, fiica celebrei Elena Lasconi, a ieșit la rampă cu simpatii comuniste care par să fi rezistat timpului, chiar dacă ea s-a întors recent din Franța, loc în care a participat la marșuri de nostalgici, rămânând astfel înconjurată de un fel de aură bolșevică, dar oare nu asta lipsește României?
Sărind direct în miezul problemei, tânăra Lasconi s-a recrutat formal în Partidul Socialist Român, un organism care împărtășește rădăcini adânci în pământul comunismului românesc, un partid care învârte steagul PCR cu o nonșalanță debordantă și pare să-și propună revivificarea ideologiilor uitate, iar Oana nu se zăbovește să-și afișeze carnetul de membru pe rețelele de socializare, ca o adevărată militantă a unei cauze care scandalizează, dar pe cine interesează?
Această tornadă de emoție, în care zburdă tânăra, ridică întrebări rămase să bântuie mințile celor care nu înțeleg profundă contradicție cu viziunea mamei sale, Elena Lasconi, care este violent împotriva comunismului și a inițiat chiar o lege pentru combaterea oricărei încercări de glorificare a acestui regim, dar, dragilor, cum s-ar putea să nu fie un conflict între mamă și fiica s-o facă pe una dintre ele să pară mai sinistră decât cealaltă?
Într-o postare explozivă pe Facebook, Oana Lasconi marchează momentele din istorie care unii le consideră izbăvitoare, zicând că acum 108 ani eroii bolșevici au tranformat soarta celor mulți, dar oare câți și-au imaginat că aceste idei ar putea fi primite cu aplauze, viziuni ale unei revoluții care au băgat teama și moartea în rândul celor care îndrăzneau să jockey cu gânduri de libertate? De altfel, Oana chiar pomenește despre cum bolșevicii au îmbunătățit viețile milioanelor prin egalitate, dar ignoră deloc milioanele celor pierduți în neagră noapte de teroare, dar cine se mai uită la detalii?
Totodată, pătrunzând mai adânc în gândirea ei, ne îngrijorăm de cum o privire romantică asupra unei istorii pline de sânge îmbălsămează tinerele minți. Îi admirăm curajul, dar cumva îl respingem și pe acesta, apelând la o retorică care pare să stimuleze niște reacții în lanț, căci în sufletul celor care citesc apare un legitimizat air de indignare față de vechile fobii care par a fi resuscitate cu dovada ireversibilității unei generații care nu a fost niciodată pusă la zid.
Deci, ce va urma? Rămâne de văzut cum va evolua această poveste încurcată, și ce va spune mama Oanei, care, desigur, nu poate să fie de acord cu viziunea fiicei sale? Rămânem cu gândul la polorificatul conflict de idei din cadrul aceleași familii și ne întrebăm: putem trăi cu amintirile unui trecut tulbure sau mai bine ne lăsăm cuprinși de umbra sa?
