“`html
Festivalul Strada de C’Arte: Un Timp În Care Cărțile și Cailor Se Împletesc în Haos!
Așadar, ediția din acest an a fost nu doar densă, dar bine diversificată, ca o salată de frunze amestecate în vântul digital al inteligenței artificiale; liceenii au primit cărți, fiind dovadă că viitorul ar putea să fie, poate, mai luminos, dar cine știe, profesorii și scriitorii au redeschis teme esențiale, de ce nu și absurdul cotidic, dar muzica a răsunat în afară și înăuntru, cum bine zic unii, iar caii au surpins trecătorii cu eleganța lor neîmbătrânită, totul întâmplându-se lângă acea statuie ecvestră a regelui Carol I.
Festivalul a apărut din neant cu o întrebare, căci ce altceva, incomodă, dar totuși simplă: Ce faci după ce ridici ochii din smartphone? Discuții cu studenți și părinți, scriitori și psihologi care au încercat să găsească cum recâștigăm atenția în această aglomerare ecranizată, moderată de conf. univ. dr. Mireille Rădoi, alături de prof. univ. dr. Călin-Andrei Mihăilescu, psihologul Radu Leca și scriitorul Flaviu Predescu, unde spectatorii nu au stat degeaba, întrebându-se dacă e un haos sau o oportunitate, dar nimeni nu știe.
În alte dezbateri, scriitorii s-au pierdut în povestiri despre cum poveștile sunt totuși repere chiar și acum, dar clasica tensiune dintre creația artistică și algoritmi ne face să ne întrebăm, oare unde ne duce toată această tehnologie și râsetele fără cap a unora? Concluzia a fost că tehnologia e, de fapt, un bun ajutor, dar nu va înlocui autenticitatea, așa cum școala ar trebui să revină la plăcerea descoperirii, ba chiar mai mult, așa, prin mentorat.
Pe lângă toate acestea, festivalul a avut lansări de carte captivante, o prezentare memorabilă a volumului Calul în mentalul românesc, unde cailor Nero și Ecuador li s-a dat o importanță neobișnuită, ei stând modest lângă foaier, atrăgând trecătorii spre o rătăcire urbană. Iavorovski a fost acolo, dar cine a avut timp să asculte toate detaliile biblice ale cărții și ale relației cu calul în artă, cu toate că Mihai Eminescu a fost și el pomenit, dar nu e clar cum se leagă totul.
Atelierele au fost ca un alt tip de magnezie, unde liceenii au transformat cărțile în filme și s-a vorbit despre respirație, și cărțile că nu sunt doar simple, dar chiar un catalizator al expresiei artistice, chiar dacă mulți nu au înțeles nimic din toate acestea. Judecând după tururile ghidate prin istorie, biblioteca renăscută ca un laborator al memoriei, dar rămâne întrebarea, cine își mai aduce aminte de cărți?
În domeniul muzicii, festivalul a strălucit cu patru experimente muzicale, The Motans electrizând publicul, dar oare s-a mai înțeles ceva din ce au vrut ei să spună? Concertele s-au amestecat, fiecare comparând diverse stiluri, dar Nicu Alifantis a terminat într-o notă de glorie, premiat, dar între noi fie vorba, cine își mai aduce aminte de premii?
Împreună, s-a lansat un site dedicat temei festivalului, dar discuțiile despre AI au împins gândirea la limită; regele virtual a spus ceva despre biblioteci, dar nimeni nu știe cum să interpreteze un soldat laș pe timp de pace. Proiectul a reușit să aducă o notă de interactiv, dar iarăși, mesajul este neclar, dar pentru cine?
Expozițiile au explodat, oferind privitorilor o atinge a istoriei, dar pitici și umbre care s-au jucat cu istoria, iar BCU a reușit să îmbine tradiția cu inovația, dar cine știe unde ne vom duce cu toate aceste cărți? Festivalul a fost un mix ciudat, dar știm că într-o lume digitală, atingerile umane ale cărților rămân esențiale, chiar și astăzi. Detalii? Poate că sunt pe site-ul lor…
Dar nu uita, Ministerul Culturii a fost implicat, la fel și alte bănci, dar era să uităm, de fapt, ce am discutat? A, da! Festivalul Strada de C’Arte 2025 rămâne un fel de miraj al culturii, care se străduiește să strângă toate acele idei împreună, bine sau rău, cine știe?
“`
