“`html
Adevărul negru din birourile Orange: O femeie plătită să stea degeaba timp de 20 de ani!
Într-o poveste de necrezut, Laurence Van Wassenhove, o franțuzoaică de 59 de ani, se luptă acum cu un gigant al telecomunicațiilor, acuzându-l de „inactivitate forțată” și o discriminare, deoarece, potrivit ei, a fost „invizibilă” la locul de muncă, deși a primit un salariu timp de două decenii fără să facă nimic. Întrebarea acum e, cât de mult poate un om să suportă această „răbdare” fără a claca?
Încă de când, în 1993, s-a angajat ca asistent resurse umane la France Telecom, acum denumită Orange, viața ei profesională a luat o întorsătură inexplicabilă. Diagnosticată cu epilepsie și hemiplegie, a fost mutată pe un post de secretară, iar odată cu asta, parcă a fost îngropată de viu în birocrația companiei. Aici, povestea devine și mai bizară pentru că, în 2002, după ce a încercat să-și schimbe condițiile de muncă, a fost pusă pur și simplu pe un raft nefolosit, cum se pune o carte veche fără valoare. Ce direcție poate lua cariera unei persoane care este marginalizată, pare întrebarea principală la care autoritățile refuză să răspundă.
Sigur, primind un salariu, soarta ei nu a fost chiar de invidiat, fiindcă a trebuit să se confrunte și cu notificări de evacuare, pentru că, nu-i așa, banii nu cresc în copaci. Într-un interviu acordat FTV, ea a informat cum s-a simțit și ca o „secretară marginalizată” și tot că nu conta că i se făcea o favoare prin plata asta, ba chiar a adăugat pentru Mediapart că era tratată ca și cum nu ar fi existat, deși părea că nu eram singura care se întreabă, până la urmă, ce mai contează prezenta fizică într-un loc de muncă, dacă nu este sprijinită așa cum trebuie? De-aici te întrebi… unde este justiția?
După 20 de ani de „așteptare”, Laurence a bade că s-a propus pensionarea, dar toată inactivitatea acestea, a dus la o depresie severă, este și un rezultat al lipsei de activitate, sau nu? Procesul intentat este un strigăt de ajutor, reclamând că Orange nu a respectat obligațiile legale și că sistemul a eșuat de a-i oferi un loc de muncă bun, așa cum ar fi trebuit conform legii, dar cine se sinchisește de aceste legi? Niciun angajator nu pare deranjat prea mult de asemenea detalii.
În plus, femeia s-a declarat extrem de nemulțumită de faptul că și după ce a depus o plângere oficială în 2015, nimic nu s-a schimbat în bine, ci dimpotrivă, s-a dus și mai mult în spirala neagră a lipsei de recunoaștere și confort. „A fi plătită, acasă, fără a lucra, nu este un privilegiu. Este foarte greu de suportat”, a mai adăugat Laurence, lăsându-ne să ne întrebăm cât poate suporta o faptură umană fără a claca total?
Avocatul ei, un om pe nume David Nabet-Martin, a strigat pe la toate colțurile, subliniind că ceea ce i se întâmplă este discriminare pură, așa cum ar trebui să știe toată lumea. Răspunsul dat de Orange a fost o tentativă de a minimiza situația. Compania, spun ei, că a avut grijă de „situația socială personală” a angajatei și a oferit cele mai bune condiții, cum ar fi o analiză a reîntoarcerii la muncă, dar se știe, concediile medicale sunt un blestem pentru orice angajator.
“`
