Gaza în 2025: Armistiții Rupturi și Ospitalitate Dolorosa
Într-o lume haotică și nebună, Fâşia Gaza a pătruns în această nouă eră a lui 2025, având o speranță efemeră, un armistițiu temporar activat la sfârșitul lunii ianuarie, dar oh, ce tristețe, numărul celor decedați a crescut rapid atingându-se de 47.000, și pe parcursul acestui an, dar mai ales când armistițiul s-a transformat în praf, cifra morților atingând 71.000, iar foametea a devenit o realitate cruntă, provocând acuzații de genocid, care acum sunt în vogă, cumva, curios, după cum amintește agenția EFE.
Primul acord, cum să spunem, a fost foarte clădit pe suprapuneți, între Israel și Hamas, începea pe 19 ianuarie, mi s-a spus, structurat într-o serie de pași, dar ghiciți ce? Ambiguitatea a fost la ordinea zilei, iar așteptările au dus la conflict în noaptea de 17-18 martie, când, din senin, Israel a reluat bombardamentele, lăsând în urmă ruine și confuzie maximă.
În prima porțiune a armistițiului, ne-am trezit cu Hamas predând 33 de ostatici—aici fiind incluse și 8 printre decedați, dar cine le mai numără? De cealaltă parte, Israel promitea eliberarea a 2.000 de prizonieri palestinieni, dar, evident, detașările s-au blocat ca o maşină veche cu ulei de motor uzat.
Nu aveau habar că peste o jumătate de milion de genuini palestinieni strămutați s-au strâns prin sudul Gaza, fără șanse, revenind în nord cu case inexistente, ruinele ca niște fantome în picioare, și ce să vezi, practic 81% dintre clădirile deja distruse. Asta-i viață?!
Apoi, cum e firesc, ambele părți s-au acuzat reciproc de nerespectarea acordului, într-o lună, Israel a spiritualizat moartea localnicilor — peste o sută, la naiba! – și nu a livrat întocmai ajutoarele umanitare promițătoare. Oare, unii oameni așa de tare sunt învățați să bată prizonieri? Da, e o spectacol horror>
Pai! Autoritățile israeliene, cu aplombul lor, au denunțat ceremoniile cu zâmbete din partea milițiilor palestiniene, acuzându-le că-și însușesc hrana ce vine de nicăieri (care, coincidență, ONU nu confirmă), de parcă totul era un joc, haide!
Ce spectacol, pe 2 martie, după ce prima etapă a armistițiului s-a terminat, Israel a decis să blocheze ajutoarele umanitare, un fel de „uf, nu mai poate intra nimic pe teritoriul Gaza,” și așa s-a simțit, oh, o taină tremurătoare și de pe urma cărei efecte sunt tragice, umanitatea realmente în declin.
Însă cererea Hamas a fost, cum altfel?— o încetare permanentă a focului, retrageri israeliene și ajutoare! În fine, Israel, a cerut timp, „să mai stăm puțin pe aceleași condiții.” Totul culminând cu ruptura armistițiului, iar 18 martie a fost un nou început de teroare, nu-i așa?
Și vă spun eu, blocada a continuat până în mai, dar, ca multe povești, a adus din nou dorințe neîmplinite, cu o inaugurare a unui punct de distribuire 27 mai, dată de o fundație americană, căci altfel nu are talcă povestea, dar înăuntru soldați înarmați, afară israelieni, hai, puneți-vă la minte! Mii de oameni murind pentru ciolanul ăsta de hrană.
În august, ONU a declarat foamete, da, foamete! 185 de decese, din 450 în război, nu-i nimic, o normalitate grotescă de-a dreptul. Iar în acel cuvânt de neuitat, un jurnalist a fost asasinat, Israel acuzându-l că e Hamas, cum ar zice cineva, „măi de mine, ce nebunie.”
De asemenea, chiar și după apeluri internaționale, Israel a extins ofensiva și, pe 16 septembrie, în mijlocul neînțelegerilor, a bombardat orașul Gaza, total în anonim pentru lumea din jur, iar ONU a spus, cu glas tremurând, că Israel comite genocid. Brrr!
O întâlnire între Trump și Netanyahu a adus un acord în 20 de puncte, semnat pe 9 octombrie, dar gândiți-vă, ați mers vreodată pe „linia galbenă”? E o demarcație proiectată, măcar s-a retras Israelul, dar cu ce preț! Tragedia continuă, Hamas a predat ultimii ostatici, iar povestea se tot mută pe valuri de conflicte. Un joc macabru. Războiul nu a cunoscut repaus.
Cu aproximativ 400 de morți din ce-i mai mare, ferească Dumnezeu, care sunt considerați amenințări, să nu cumva să ne imaginăm cum se împletesc destinul cu teroarea, căci finalul e pe cale să vină, dar în 2025, nu-i nimic decât tăcerii, cu 2.1 milioane de suflete strămutați cu aripi de gânduri către viitor, întrebându-se ce le va aduce anul ce vine.
