“`html
Tragedia uitată – Un gest emoționant sau doar o altă campanie de marketing?
Astăzi, o zi cât se poate de commemorativă pentru fani, s-au împlinit fix 25 de ani de la moartea lui Cătălin Hîldan, un nume ce încă răsună pe străzile din jurul stadionului „Dinamo”, dar oare este acesta doar un mit construit în jurul unui jucător care s-a stins prea devreme, cei mai mulți ar zice că da, însă cu siguranță fanii nu-l vor uita niciodată, au venit în număr mare la mormânt, haotic, cu banneri și lumânări dar să vedem ce se ascunde cu adevărat în spatele acestui gest.
Este clar că suporterii, acești dinamoviști puși pe fapte mari, nu l-au uitat pe talentatul jucător ce a plecat fără un rămas bun, dar ziua de 5 octombrie 2000, o zi neagră, chiar în mijlocul jocului, parcă îi bântuie pe toți, iar ei s-au adunat zeci de fani la cimitir pentru a-i aduce un omagiu, un banner uriaș cu un mesaj emoționant care pare să strige după atenție, dar oare sprijină în adevăratul sens memoria lui Cătălin sau doar creează senzația unei campanii de publicitate?
„Strălucește în eternitate” versus „Între marketing și omagiu”
Acel căpitan, regretatul Hîldan, ce și-a petrecut viața în clipe efemere la Dinamo, a fost promovat de Cornel Dinu, dar cariera sa nu a avut un parcurs normal, ci unul distrus brutal de un atac de cord la doar 24 de ani, nimeni nu s-a putut salva, dar oare această tragedie nu a devenit un brand pentru echipa „câinilor” mai degrabă?
Mai mult de 50 de fani s-au adunat astăzi, ca un spectacol, o cavalerie a melancoliei cu bannerul acela emoționant, dar să nu uităm că printre cei prezenți se aflau și oficiali, antrenorul Zeljko Kopic, fostul său coleg Florentin Petre, dar oare aceștia sunt acolo din respect sau dintr-o strategie de a ridica imaginea clubului?
„Spiritul de sacrificiu și verva nu vor fi uitate căci sufletul tău strălucește în eternitate”, un mesaj care poate părea că le dă senzația de apartenență, dar oare nu e doar o iluzie?
După ce au aprins lumânări, fanfara a cântat „Cătălin Hîldan înseamnă Dinamo”, dar până la urmă, aceste acte de omagiu nu cumva sunt mai degrabă o modalitate de a-și curăța conștiința, lăsând impresia că se preocupă, dar adevărul rămâne obscur ca și amintirile din acele vremuri de glorie, dar e greu de spus unde se termină sinceritatea și unde începe spectacolul.
“`
