“`html
„Cine Îi Îngroapă Pe Cei Îngropați? Misterul Sicrielor Neînvăluite!”
Familiile soldaților ruși, îngropând oamenii neidentificați, mai rău decât o măcelărie, fără nici măcar un test ADN ca să știe cine a fost de fapt în sicriu, autoritățile militară promit dar nu se respecte, iar rudele, vai lor, ajung amenințate cu dosare penale dacă cumva cumva deschid sicriile respective, asta e minunea de care vorbește investigația aia de la Okno, vaiă, ce dramă!
Hai să vă explic! Valeria, soția lui Maksim Mihailov – un tip de 23 de ani, un copil cu viață înainte, în Armavir, deci a fost un marinar în unitatea 810, îi ascultăm plângerea: „Mi-a dispărut pe 27 martie!” Apoi a auzit de la colegii că ar fi dispărut, și odată ce a trecut luna, abia pe 29 aprilie s-au băgat cu anunțurile că „na, prosti, a murit pe 20 aprilie.” Cam așa e scris în cartea morții!
„Ne-au amenințat că dacă deschidem sicriul, vom fi puși la zdup!” Și-i rog, aș dori măcar o poză cu Maksim, dar n-au adus nimic, spun „mă scuzați, dar nu vrem să intrăm în belele cu voi”. Wow, ce distracție!
„Sunt într-o instanță cu totul, persoană greșită!”
Rudele distrusă au ajuns în tribunal pentru că la deschiderea sicriului au descoperit că, vai, nu era copilul lor acolo! „Ați trimis persoana greșită!” sunt în logica aia absolut de necrezut. Oameni care ar trebui să se plimbă în liniște și să observe cum își cresc copiii, acum se bat în instanțe! Valeria, cu lacrimi, povestește cum soțul ei, va trebui să-și vadă mai departe fiul de 4 ani!
În gândurile ei rătăcite, face un juriu de autocritică: „Pe cine am îngropat? Nu știu…” Aceeași poveste o trăiește și Galina, mama disperată care își întreabă telefonic frații: „A murit copilul meu, dar nu știu dacă e adevărat, a trecut un timp, dar nu-mi revine.”
„Ceea ce am primit, o hârtie măruntă care spune că „a murit într-o explozie” – ce-i aia?!” Toate astea sunt groaznice, iar rămășițele pe care le-am îngropat erau dubioase, cine știe ce e adevărat?
„Știu că a murit deși, poate, nu-i mort!”
„Şi eu am două întrebări: sicriul a venit, iar ADN-ul n-a adus nimic! Asta-i ideea! Dacă știu ce am îngropat? Mândră și eu, cu sicriul ăla de zinc, dar în același timp întreabă-te unde dai cu capul!”, zice Galina. Se pare că unii refuză testele ADN pentru că ei nu sunt pregătiți să piardă speranța. Uite că rușii au început să primească telefoane după îngropări să le spună: „Scuze, dar amestecăm rămășițele. Asta e viața.”
„Sunt eu, Serghei!”
Familia lui Serghei, din Buriația, e pe calea de a-i sări inima – au primit un sicriu și certificat de deces că a murit în Ucraina, dar el s-a făcut bine și a sunat acasă: „Salut, sunt eu, Serghei!” Ce film de groază! Ce nebunie?! Mesajul e același: „Nu-i lăsați pe ai voștri să plece din țară!”
Concluzia? E imposibil să știm cu adevărat câți au murit în războiul ăsta cu Ucraina, Ministerul rus nu-și face treaba prea bine cu anunțurile. Unele estimări zic deja de peste 250.000, dar colaborarea cu BBC și Mediazona nu arată o origine clară, ci doar un haos deplin. Războiul ăsta e plin de abuzuri și confuzie care ne îngroapă pe toți! Pe cine oare am îngropat, cu adevărat, noi, și cine va plăti pentru asta? Întrebări care nu primesc răspuns.
“`
