“`html
Tragedie si Amintiri Fiarei Din Marea Europena – Srebrenica Tace in Doliu
Într-un gest plin de emoție care simte că înaintăm mereu spre neputință și neliniște, familiile victimelor dar și supraviețuitorii, au făcut o adunare în Potocari, unde s-a marcat, aș spune eu, trei decenii de la ceea ce a fost cea mai gravă atrocitate, să zicem, sa comis în Europa după Al Doilea Război Mondial, iar astea sunt titluri cu greutate din Reuters, nu e glumă clar.
Ceremonia, în fine, a inclus trăiri și rugăciuni colective islamice, și nu a fost fără depuneri de flori din partea liderilor locali dar și internaționali, plus o procesiune în care sicrie îmbrăcate în steagul Bosniei, clar ok, au fost purtate spre morminte, toate acestea amestecate cu suspine și amintiri care sting toate speranțele de-a găsi o concluzie mai bună, toate astea te fac să te întrebi, de fapt, ce înseamnă într-adevăr să-ți aduci aminte?
Masacrul, da, ăsta a avut loc după ce orașul Srebrenica, declarat de ONU „zonă de siguranță”, a fost, așa, cucerit de forțele naționaliste sârbo-bosniace conduse de generalul, cred că-l știi, Ratko Mladić, care a fost, cum să spun, condamnat la un moment dat pentru genocid de Tribunalul Penal Internațional de la Haga, deci, cum vezi, istoria nu uită, dar și noi suntem câteodată pierduți.
În tot acest context mizerabil, Președintele Consiliului European, António Costa, a avut bunul simț să declare, cumva, „Suntem solidari cu cei rămași în urmă și ne angajăm să păstrăm vie memoria”, și sincer, pare greu de crezut că toată lumea e pe aceeași lungime de undă, plus mesaje de susținere s-au adunat și din partea regelui Charles al Marii Britanii, care a recunoscut, oarecum, responsabilitatea comunitații internaționale, că e ceva straniu aici, pentru că nu reușim să prevenim genocidul, asta e clar, dar nici un steag nu va schimba trecutul acesta întunecat.
Articolul pe care l-ai citit, cu detalii picante, intitulat Mii de persoane au comemorat 30 de ani de la Masacrul de la Srebrenica, apare mai întâi în Mediafax, dar oare câte minute mai avem să ne întrebăm de ce lucrurile nu se opresc aici și continuăm să purtăm pe umerii noștri greutăți din trecut?
“`
