Evaziune Fiscală de 2,1 Milioane Lei: Dosarul Închis prin Prescripție în Cazul Fondatorului Rețelei Trei G
La Curtea de Apel Oradea, o atmosferă de tensiune și așteptare plutea în aer, în timp ce judecătorii deliberau asupra unui caz care a zguduit comunitatea de afaceri orădeană. I.G., un nume cunoscut și respectat, fondatorul rețelei de magazine Trei G, a aflat că dosarul său de evaziune fiscală a fost închis, dar nu fără a lăsa în urmă un șir de întrebări și suspiciuni. Deși instanța a recunoscut existența faptei, intervenția prescripției răspunderii penale a dus la o soluție surprinzătoare pentru mulți.
În perioada ianuarie–octombrie 2013, I.G. a orchestrat o schemă complexă, în care cinci societăți pe care le controla au înregistrat, în contabilitate, facturi fictive în valoare totală de aproximativ 2,1 milioane de lei. Aceste documente, provenind de la o firmă din Satu Mare administrată de K.I., vizau lucrări de construcții și modernizări care, în realitate, nu au avut loc. Atmosfera din sala de judecată a fost marcată de dezvăluirile privind reparațiile și amenajările menționate în acte, care includeau magazine, ateliere auto, brutării, depozite și camere frigorifice, toate fictive.
Un Mecanism Complex de Fraude
Investigarea realizată de Parchetul Bihor a scos la iveală un mecanism bine pus la punct, menit să genereze documente contabile false. Prejudiciul calculat de procurori s-a ridicat la 414.744 de lei, sumă reprezentând TVA dedus fără drept și impozit pe profit redus ilegal. K.I., administratorul firmei din Satu Mare, a recunoscut în fața anchetatorilor că lucrările facturate nu au fost efectuate și că primea un comision pentru fiecare factură emisă. Pentru a crea aparența de legalitate, documentele erau însoțite de devize și semnături ale unui inginer constructor, care se afla într-o stare gravă de sănătate și nu mai putea munci.
Încercarea de a Masca Faptele
Instanța a stabilit că numele și ștampila inginerului au fost folosite fără consimțământul acestuia, iar o parte dintre semnături nici măcar nu îi aparțineau. În cazul unui presupus atelier auto, s-a dovedit că spațiile erau închiriate doar formal, fără o activitate efectivă, totul pentru a susține scenariul din documente. Ancheta, care a început în 2014, a trecut printr-un adevărat labirint de mutări între parchete și disjungeri, iar dosarul a ajuns în instanță abia în 2019.
Într-o întorsătură de situație, Tribunalul Bihor a decis în 2025 că a intervenit prescripția, iar soluția a fost menținută în ianuarie 2026 de Curtea de Apel Oradea. Chiar și în aceste condiții, judecătorii au ordonat recuperarea prejudiciului, inclusiv dobânzi și penalități, menținând sechestrul pe bunurile celor implicați în acest caz. Atmosfera rămâne tensionată, având în vedere amploarea și gravitatea faptei, dar și complexitatea mecanismului de fraudă care a fost dezvăluit.
În concluzie, acest caz nu doar că subliniază problemele legate de evaziunea fiscală, dar scoate la iveală și provocările sistemului judiciar în a face față unor astfel de situații. Decizia instanței de a închide dosarul din cauza prescripției ridică întrebări despre eficiența și rapiditatea cu care trebuie să acționeze autoritățile în cazuri de fraudă economică.
