Europa pe Culoarul Războiului: Ce Nu Vede Politica de Pactizare?
Într-o lume în care granițele dintre pace și război se estompează, Europa Occidentală pare incapabilă să își asume realitatea sumbră, așa cum a declarat Blaise Metreweli, șefa serviciilor de informații britanice, care a subliniat, cu un ton de alarmă, că continentul trăiește o existență precar între cele două stări; pentru țările din apropierea Rusiei, precum Polonia și statele baltice, perspectiva unui eventual conflict este mai mult decât o simplă teorie, deja lucrează la planuri de mobilizare, pe când la Paris, toată lumea se uită liniștită la știri ca și cum nimic nu se întâmplă.
Așa că, nu e de mirare că lideri influenți, precum Mark Rutte, secretarul general al NATO, trag semnale de alarmă rușinos ignorate de cei care cred că viața lor nu va fi afectată, vorbind despre un posibile război la scară largă, similar cu cel trăit de strămoșii noștri; iar Sir Richard Knighton, șeful Statului Major al armatei britanice, încearcă să sublinieze că securitatea nu poate fi externalizată, dar cine ascultă?
Aceste îngrijorări sunt luate în derâdere de politicienii din opoziție care proclamă, cu un zâmbet sarcastic, că acestea sunt doar tactici de intimidare, de exemplu, Fabien Roussel, activistul de frunte al Partidului Comunist Francez, a caracterizat afirmațiile generalului Mandon drept „belicism intolerabil”, în timp ce guvernele europene, supuse presiunilor, au început să încerce două direcții răsucite: fie reintroduc serviciul militar, fie pregătesc civililor terenul pentru posibile confruntări, dar este această reacție de bun augur sau mai multe manevre populiste?
Recent, guvernul german a fost zărit lăudându-se cu un nou model de recrutare ce va mandata toți tinerii, la 18 ani, să completeze un chestionar elaborat cu scopul, în opinia lor, de a evalua disponibilitatea de a merge la război; dar oare acest pas poate umple rândurile armatei sau este doar o mișcare de guri? De asemenea, președintele Macron a venit cu o „bravo” de serviciu, anunțând introducerea unui serviciu militar voluntar, dar întrebarea rămâne: de ce a fost desființat acesta în 1997, iar acum se cere reîntoarcerea?
În Polonia, premierul Donald Tusk se află în plin proces de analiză a unei posibile instruiri pentru cetățeni, dar fără propuneri oficiale, amplificând confuzia cu accentul pe întărirea rezervelor; Finlanda și Norvegia, acești eroi ai conscripției, cu sistemele lor de recrutare veșnice pentru bărbați nu fac decât să adâncească sentimentul că Europa se îndreaptă spre o stare de alarmă, dar restul care sunt?
Oferta variată de soluții pentru mobilizare este doar o iluzie; Italia a suspendat conscripția în 2005 și acum, cu Guido Crosetto pe cale de a lansa o lege pentru rezerve, dar fără un plan concret, se află cu un deficit alarmant de 30.000-40.000 de soldați, iar Spania, deși își crește bugetul apărării, nu vine cu nimic substanțial în direcția asta. Chiar și Marea Britanie, cu asigurările de reînarmare, se mulțumește cu scheme vagi de tip „an de pauză”.
În comparație cu acest haos, țările nordice, balte și Polonia sunt pe prima pagină a manualelor de pregătire civilă, cu Suedia punând la dispoziție ghiduri anuale de pregătire, explicând cum să supraviețuiești în caz de război, pe când Olanda și Franța s-au umplut de măsurile lungi și confuze, iar Italia și Spania își ignoră aproape cu desăvârșire subiectul; un sondaj recent arată clar că 77% dintre polonezi simt un risc iminent de război, comparativ cu 34% dintre italieni, deci unde este adevărata pregătire?
Astfel, privind cum Europa se dezintegrează încet, dar sigur, sub presiunea incertitudinii și a nemulțumirii, un lucru rămâne cert: continentul nu este pregătit să înfrunte ceea ce îi stă în față, lăsați doar să ne întrebăm cât de aproape suntem de catastrofă și de inevitabilitate.
