“`html
Europa în colaps: Talibanii își fac de cap cu disperarea continentului!
În prima parte a articolului, se subliniază cum Germania, Elveția și Austria, aceste țări care par să aibă totul sub control, au decis să trimite delegații în Afganistan, pentru a discuta repatrierile, un soi de joc politic, asta în timp ce Marea Britanie, cu partidul lui Nigel Farage, care e pe val în sondaje, a propus chiar să plătească guvernului afgan pentru a primi înapoi migranți, iar aici, se creează un paradox ciudat, ca și cum banii ar putea compensa lipsa umanității, cum vine asta?
Această întorsătură de situație, aș putea spune, este o schimbare semnificativă de atitudine, așa cum ne povestește toată lumea, căci guvernele europene, care până nu demult își exprimau oroarea față de talibani, pe motivul restricțiilor impuse femeilor și a tratamentului aplicat minorităților, acum aleg să deschidă ușile, poate doar din disperare, cine știe, să le ofere o mână de ajutor în schimbul repatrierilor, asta e politica, nu?
Dar, se pare că talibanii, cu o strategie bine gândită, au reușit să exploateze „disperarea Europei” și, cum altfel, să-și consolideze relațiile cu puteri ca Rusia și SUA, un fel de joc internațional, de-a v-ați ascunselea, unde talibanii, pe care i-am condamnat timp de ani, își croiesc calea spre recunoaștere. De ce? Pentru că actuala atmosferă internațională le oferă un avantaj, iar Europa, cine s-ar fi gândit, cântă în cor neputincioasă.
Ibraheem Bahiss, un analist principal al International Crisis Group, cu sediul în Kabul, ne spune, în caz că ați uitat, că talibanii profită de această disperare, căci ei sunt dornici să se integreze în ordinea politică globală, dar întrebarea este: de ce? Ce dobândesc prin asta, micro-victoii? Asta e ca și cum ai spune că ai câștigat la loterie, dar nu știi ce să faci cu banii.
Apoi, intervenția lui Suhail Shaheen, emisarul talibanilor în Qatar, care declamă despre „mecanismele” pentru sprijinirea repatrierii afganilor, pare să fie un alt strat al jocului, ca și cum ar oferi o diplomatie umanitară, dar în realitate, întrebările rămân. Spune el ceva despre colaborare pozitivă, dar ce înseamnă asta într-o lume atât de cinică? Repatrierea ca o chestiune umanitară? Iar ajutoarele economice, o adevărată momeală.
Ultimul paragraf, să nu uităm, aduce în discuție puterea talibanilor care, controlați de Americani și NATO, au ajuns, în doar câțiva ani, să se confrunte cu crize profunde de ajutor, foamete și dezastre naturale, și se pare că disperarea nu e departe de a se transforma în șansa pe care nu au cerut-o, dar le-a fost oferită, așa că, unde ne aflăm, la capătul jocului de domino?
“`
