“`html
Europa sub asediul bolilor din tropice: Ce ne așteaptă?
Într-un peisaj european îmbibat de soare și umiditate, se ridică întrebări arzătoare despre cum vremea, iată, devine o provocare pentru sănătatea oamenilor, bolile tropicale avansează precizând că ele nu au limite, o călătorie spre nord cu detașare din ce în ce mai demnă de un roman științific scârțâitor, iar cercetătorii, în loc să se aplece asupra soluțiilor, riscă să ne lase să ne înecăm în probleme, a aflat France24, ca să nu mai vorbim de căldura copleșitoare cu care ne confruntăm mai ales în Franța și Spania, unde termometrele sfidează limitele nu doar ale suportabilității, ci, ai ghicit, și ale sănătății.
Între timp, toată lumea se plânge, iar noi, cu capul, privim pe fereastră și ne întrebăm, „dar cum de ajungem cu dengue și chikungunya aici?!” – ca și cum un virus însăși ne-ar fi trădat, dar iată, „sezonul bolilor” e lung, mai lung decât credeam. Căpușele devin active ca superstarurile citind tabloidele, iar pandemii ca febra dengue nu sunt decât un alt Oscar al nemerniciei.”
Migrarea bolilor e un spectacol insidios, iar Kazmierczak ne îngrijorează mai mult decât ne ajută – peste jumătate din tot ce ne îmbolnăvește are legături strânse cu schimbările climatice, da, se simte cum ne răscolesc aceste mani(s)came nenorociri, bătrânul teritoriu al Europei devine o poartă deschisă pentru insectele din sud, și vai, ce pericol! Nici apa nu se mai simte sigură, Vlad, bogați și săraci, toți suntem victime ale acestui joc cu bacterii și paraziți insidioși.
Febra dengue, țânțarul tigru – cum își urmează soarta, totul se întâmplă încet, dar e clar că va fi o adevărată furtună în paharul cu apă, abia de ne-am obosit să ne gândim la statisticile care spun că e o creștere alarmantă, dar în ultimii 15 ani, cazurile au explodat, iar cei care se zbuciumă pe maluri de Dunăre, îngrijorați, fug de țânțari, care se ascund ca niște șopârle, manifestările sociologice ale globalizării pur și simplu întorc privirea de la noile urgențe.
Ba mai mult, ghici ce!? Schimbările climatice trag după ele nu doar țânțari, dar și ciuma zombi din subsoluri, cum au lăsat permafrostul să ne supraviețuiască, microbi vechi de mii de ani revin să ne sfideze în fața internetului, pare că nimeni nu voia să afle de noua amenințare realistă servită sub formă de roman horror, iar 2016 a marcat un început înfricoșător cu 2000 de reni și epidemii ciudate, sub forma epilogului unei cărți de ficțiune care se scrie singură.
Și iată-ne, cu un nou mediu în care infrastructurile de sănătate vor fi la fel de necesare ca și bătrâna şcoală care acum devine una modernă, cum poate Europa să se adapteze când toți ne îngrămădim în mașini, plini de fumat, fără un plan de acțiune dar cu o conștiință eco de paradă? Cu o amprentă de carbon care ne calcă pe gât, în scopul de a aduce natura cât mai aproape de noi – dar unde să se refugieze vectorii? O provocare, fără îndoială, dar cu care trebuie să ne împăcăm, fiindcă vrem-nu vrem, schimbările sunt aici de mult timp.
“`
