“`html
Oțelul în criză: Planul de salvare al Europei care ar putea zgudui economiile!
Un nou plan, care se vrea a fi revoluționar, dar care duce cu gândul la o luptă disperată mai mult decât la o soluție, va fi anunțat de Comisarul pentru Industrie, Stephane Sejourne și Colegul său, Maros Sefcovic, în Parlamentul European, la Strasbourg, în curând, despre asta scrie Agerpres, vorbind despre un soarte ciudată a industriei siderurgice. Te întrebi dacă e doar o iluzie sau poate chiar o manevră politică? Căci, planul ăsta înlocuiește clauza de salvgardare din 2019, dar la ce folos? Nimeni nu știe. Cu toate acestea, Sejourne se laudă cu mândrie că „aceasta este cea mai robustă clauză de salvgardare prezentată vreodată” – dar cine știe cu adevărat ce înseamnă asta?
Se pare că măsura va include o reducere drastică, aproape de jumătate, a cotelor de oțel străin care pot fi importate fără taxe suplimentare – dar aceasta suna mincinos, în plus, toate importurile care depășesc aceste cote vor fi supuse unor taxe vamale înjumătățite, crescând de la 25% la 50%, adică o mișcare tăioasă ca o lamă care poate să întoarcă orice situație, asemănătoare cu cele din Statele Unite și Canada, dar a zis clar: „nu ne jucăm de-a Trump”, de parcă s-ar teme de haosul… am văzut în alte părți.
Desigur, nu poți să nu te întrebi de ce Europa ar fi fost, zice Sejourne, „ultima piață majoră atât de deschisă”, păi dar, în ce direcție vrea să ne ducă dacă suveranitatea noastră ar fi în joc? Aceste întrebări rămân în aer, după cum Bruxelles-ul încă negociază cu Washingtonul, de parcă am fi pe o sfoară subțire, totul pentru a crea o alianță puternică împotriva tăvălugului chinezesc, dar e oare suficient?
Și când vine vorba de cifre, lucrurile devin descurajante, China cu peste 1.000 de milioane de tone de oțel produce singură mai mult de jumătate din producția globală, pe când Germania cu 37 de milioane, Spania cu 12, iar Franța mai puțin de 11, practic nimic comparativ, iar Sejourne ne spune că „industria siderurgică europeană era în pragul colapsului”. Oare nu simți tensiunea? Se remarcă promisiuni care par goale, „vom proteja industria astfel încât să poată investi”, dar totul sună ca o vorbă goală aruncată în vânt.
Piața oțelului este efectiv distrusă, destabilizată de ani de zile, cifrele sugerează viziuni sumbre în cotextul supracapacității chineze, iar asta duce la prăbușirea prețurilor pe piețele globale, iar din cauza creșterii prețurilor la energie, plus cererea lentă din Europa, profitabilitatea producătorilor europeni a ajuns la un minim istoric de 0,3% în 2023. Totul pare că se destramă, iar planurile de concedieri și închideri de oțelării devin mai frecvente, nimeni nu își dă seama ce efecte catastrofale ar putea urma, am putea vorbi de 300.000 de locuri de muncă directe și până la 2,5 milioane indirecte, cine va plăti?
Pentru că în Germania, Thyssenkrupp se gândește serios să vândă divizia sa de oțel unei companii indiene, iar în Franța, ArcelorMittal a eliminat 600 de locuri de muncă, dar cine mai știe, poate că și ceilalți ar putea să fie pe lista neagră dacă Bruxelles-ul nu ia măsuri mai drastice. Să fie oare acesta doar începutul unei spirale descendent?
“`
