Modernizarea armatei române va avea impact abia peste un deceniu, întrucât va juca un rol crucial în reconfigurarea situației de putere în Europa de Est. România are un interes strategic în victoria Ucrainei în acest război, dar și în gestionarea relațiilor postbelice cu vecinul său, cu care nu poate aborda problema în contextul naționalismelor anilor ’30.
Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a provocat efecte regionale și globale. Dacă Ucraina ar fi căzut în două săptămâni, Uniunea Europeană ar fi recunoscut revenirea Rusiei ca hegemon în fosta sferă de influență sovietică. Europa de Est ar fi fost gestionată informal de către Berlin și Moscova, conform politicii de “condominium” promovată de Angela Merkel. Cu toate acestea, rezistența ucraineană a avut urmări complet diferite.
Mai întâi, mitul Armatei Roșii – brutală, imensă și de neoprit – a fost demontat. Apoi, a devenit evidentă rațiunea geopolitică a secolului XXI: confruntarea între democrație și autocratie. Cei care se plângeau că noul mileniu a început haotic și fără direcție pot acum să se liniștească. Pe listă putem adăuga extinderea NATO, consolidarea Chinei comuniste ca lider al taberei anti-occidentale și creșterea importanței Poloniei în viitoarea Europă de Est.
În ceea ce privește viitorul regiunii noastre, este dificil de prevăzut, deoarece nu există claritate în acest sens. Putem specula și imagina diferite scenarii, dar nu avem certitudini. Un lucru este sigur: războiul din Ucraina, lecțiile învățate din pandemia COVID-19 și strategia UE de tranziție către o economie post-hidrocarburi reprezintă un catalyst istoric puternic.
Europa “fondatorilor” înțelege că fosta Europă socialistă nu este doar o piață nouă și o colecție de regimuri democratice fragile, ci și o linie vitală de apărare împotriva Asiei și a colectivismului autoritar amenințător. În ultimele trei decenii, vechile state membre ale UE ne-au ajutat să ne dezvoltăm, ne-au învățat principiile statului de drept și ne-au oferit oportunități economice, de la construcții și retail, până la industria auto și bunurile de lux.
Astăzi, interesele Vestului sunt legate de dezvoltarea puternică a Europei de Est, de stabilitatea politică și de o prosperitate bine gestionată, pentru a apăra frontierele UE și NATO.
Întrebarea este dacă elitele politice din Grupul Vișegrad Plus sunt pregătite pentru această responsabilitate, care le oferă șansa de a dialoga pe picior de egalitate cu puterile din Vest, adesea “arogante”. Inițiativele celor Trei Mări și București 9 demonstrează maturizarea grupului est-european. Cu toate acestea, cultura politică naționalistă, neîncrederea în vecini, problemele minorităților transfrontaliere și reziduurile unor tendințe revizioniste continuă să existe.
Dacă Ucraina va învinge Rusia sau va reuși să reziste agresiunii lui Putin ca stat suveran și independent, Polonia va juca un rol important în orientarea Ucrainei către UE și NATO (ca și România în cazul Republicii Moldova). Cu toate acestea, nu există nicio garanție că noua Europă de Est va fi coerentă, solidară și hotărâtă să-și apere interesele comune în fața agendelor naționale.
Eram printre cei care laudau Polonia și criticau România în ceea ce privește Ucraina. Acum observ că premierul polonez, Mateusz Morawiecki, este dispus să oprească ajutorul militar acordat Ucrainei din cauza problemelor create fermierilor polonezi de exportul de cereale ucrainene. Desigur, acesta este doar un gest diplomatic exagerat, menit să crească capacitățile de negociere ale Varșoviei. Totuși, reprezintă și o doză de realism politic dur, care ne poate ajuta să înțelegem că “noua Europă de Est” nu este perfectă.
Până în 2030, rămânem europeni de est, cu excepția unei posibile schimbări geografice. Cu toate acestea, avem nevoie să fim solidați și puternici pentru a ne apăra propriile interese în contextul grupului nostru. Modernizarea armatei române va juca un rol important în reașezarea raporturilor de forță în Europa de Est. Ne dorim ca Ucraina să câștige acest război, dar trebuie să gestionăm și relația postbelică cu un vecin care este departe de a fi un aliat formal în UE și NATO. Pentru a dezvolta o relație bilaterală plauzibilă, avem nevoie de un consens politic intern democratic și antiextremist, precum și de lideri politici veritabili – o specie pe cale de dispariție, iar alegerile viitoare nu par să aducă schimbări semnificative în acest sens.
