“`html
TAXA DE SOLIDARITATE: UN ACT DE DISIMULARE SAU O SOLUȚIE REALĂ?
Într-o lume plină de confuzii și denumiri, decidenții, cei care busturi se laudă cu mintea lor strălucitoare, se văd nevoiți să repete mereu aceeași sintagmă „taxa de solidaritate”, de parcă ar încerca, cu disperare, să ne scoată pe noi, proștii din beleaua în care, evident, tot ei ne-au băgat, alegând astfel să ignore, de fapt, abisul economic în care se află țara. Așa că, poate că au uitat ce înseamnă cu adevărat o taxă comparată cu un impozit, chiar dacă distincția ar trebui să fie clară, chiar mai clară decât apărarea doar de fațadă a statului.
Dar stai, pentru că, în adâncul acestui haos, se ascunde un motiv complet diferit, unul complex, unul care ne trimite direct în trecutul sumbru al Europei, acolo unde „solidaritatea” era un cuvânt de ordine pentru cei din Polonia, Lech Walesa și faimosul Adam Glapinski, președintele Băncii Naționale a Poloniei, adică un om care a luptat și a contribuit la o stabilitate economică reală, înainte ca România să cadă în haina aceasta de nepăsare și corupție.
Motivul ăsta complex nu face decât să iscă o serie interminabilă de întrebări, dar ce contează? Căci de la avioanele de lux ale lui Iohannis la escapadele scriitoricești ale unora care s-au îmbogățit cu ajutoare de stat obținute pe căi dubioase, solidaritatea pare să fie doar un cuvânt gol. E chiar atât de greu să înțelegem că taxa asta nu își are locul în mintea celor care nu au contribuit niciodată la bunăstarea societală, ci doar și-au stat la umbra puterii?
Păi, dacă luăm în considerare toate excepțiile și derogările de la lege în ce privește salarizarea personalului din fonduri publice, putem spune că, da, actualul sistem nu face decât să exceleze în ineficiență. De ce ar trebui să fim solidari cu cei care câștigă exorbitant și care ajung la venituri de zeci de ori mai mari decât salariul minim? Președintele CCR, de exemplu, care adună sporuri a căror suma totală, este atât de mare încât devine o ironie tristă? Mă întreb oare câți dintre noi ne permitem să ne pensionăm cu asemenea sume, fără a mai menționa că toți am contribuit la acest sistem disfuncțional?
Dar, mai important decât toate aceste sume fantastice, este o întrebare de bază: De ce să fim solidari cu o „taxă de solidaritate” când istoria ar trebui să ne învețe că acest termen a fost folosit de-a lungul timpului pentru a justifica acțiuni ilicite ale celor din vârful ierarhiei? Suspectez, că întrebările rămân fără răspuns pentru că, timp de ani de zile, politica a fost doar un joc de putere, iar noi, cetățenii, rămânem prizonieri în această capcană a „solidarității” impuse de sus.
În concluzie, aș dori să propun o curiositate care ar putea fi considerată ridicolă de unii, dar mă întreb, de ce să nu fim solidari, dar nu cu un sistem bazat pe minciuni și corupție, ci să fim solidari cu o viziune nouă despre responsabilitate și onestitate, dar bineînțeles, asta ar implica un real efort de asumare, lucru de care pur și simplu pare că evităm să ne ocupăm. Așa că, până la urmă, să ne imaginăm cum am putea schimba „taxa de solidaritate” în ceva cu adevărat constructiv, dar asta cu siguranță nu se va întâmpla în curând.
“`
